Bianca Drăgușanu recunoaște că a exagerat cu acidul hialuronic, motiv pentru care a decis să își topească tot ce își injectase în buze. Iubita lui Gabi Bădălău are în plan alte intervenții estetice, însă mărturisește că de data aceasta nu va mai exagera.
Recent, Bianca Drăgușanu a fost la medicul estetician, care a convins-o să își topească acidul hialuronic din buze. Fosta prezentatoare de la Kanal D se injecta de mai bine de 20 de ani, iar rezultatele nu mai sunt acum pe placul ei. Ea a ținut să sublinieze că nu a fost vina medicilor esteticieni pentru felul în care au ajuns buzele ei să arate, ci a fost doar vina ei pentru că a insistat să îi fie injectat atât de mult acid hialuronic.
„Aș vrea să lămuresc niște aspecte care se pare că au făcut subiectul multor discuții din ultima perioadă vizavi de operațiile mele estetice și despre alegerile pe care le-am făcut și pe care mi le-am asumat de-a lungul timpului.
Colaborarea mea cu doamna doctor Alexandra din Cluj s-a terminat într-un mod foarte civilizat și frumos după aproape 3 ani de comun acord. Asta nu înseamnă că doamna doctor mi-a greșit vreo intervenție sau că mi-ar fi făcut ceva greșit. Afirmația care vizează injectarea buzelor mele timp de aproape 20 de ani, în care au fost, într-adevăr, injectate mult și prost, nu duce vina înspre doamna doctor Alexa, dar, într-adevăr, am făcut această afirmație, prin care am spus și o spun în continuare. Forma buzelor mele nu este una nici frumoasă și nici normală, dar, la un moment dat, au fost ceea ce mi-am dorit eu. Doamna doctor a insistat, acum un an, să-mi topească buzele, lucru pe care l-a și făcut foarte bine.
„La insistențele mele m-a reinjectat de atâtea ori cât am vrut eu”
Dânsa este un doctor excepțional, cu care eu am lucrat extraordinar de bine, m-a reparat după multe situații în care eu consider că am exagerat. Dânsa nu are nicio vină că forma buzelor mele nu este cea pe care mi-am dorit-o eu. Singurul vinovat de nemulțumirea asta, practic, sunt eu, pentru că, după ce mi-au fost topite buzele, eu am început din nou a exagera și a mă injecta în diverse locuri chiar și la doamna doctor. Adică n-a scăpat de mine până nu a făcut exact cum am vrut eu. Din prietenie a răspuns pozitiv cerințelor mele. Doamna doctor a fost prima care m-a convins să topesc acidul din buze, însă, eu fiind obișnuită cu o formă gigantică, urâtă, a buzelor care oricum nu se mai poartă și care au fost un dezavantaj al feței mele, ca să spun așa, la insistențele mele, m-a reinjectat de atâtea ori cât am vrut eu. Pur și simplu a făcut chestia asta din prietenie, nu pentru că a vrut ea. Nu vă gândiți că am obligat-o. Îmi asum această vină, că buzele nu arată cum trebuie să arate niște buze frumoase și normale datorită mie, eu sunt omul care le-a stricat cu bună știință, insistând la doctorii care mi-au devenit chiar prieteni la un moment dat și am reușit să mi le stric din nou a doua oară.
Să spunem că m-am trezit cumva la realitate, am cunoscut între timp o altă echipă de doctori, formată din doi doctori care se ocupă în mod special de liftinguri faciale, cu anestezie locală, asta este specialitatea casei. Pe mine m-a fascinat modul în care acești doi doctori lucrează. Am fost onorată să particip la câteva intervenții de-ale lor. În momentul de față sunt în drum spre cabinet și urmează să asist din nou la o intervenție pe care o s-o facă ei. Sunt foarte pasionată de acest domeniu, sunt foarte documentată în acest domeniu și în curând voi fi pacienta lor”, a spus Bianca Drăgușanu în mediul online, potrivit WOWbiz.ro.
Bianca Drăgușanu, în vârstă de 41 de ani, nu s-a ferit niciodată să recunoască intervențiile estetice pe care le-a făcut de-a lungul anilor. Vedeta are implant mamar, implant fesier, rinoplastie, acid hialuronic și botox, dar și o intervenție de alungire a ochilor.
„Am fost injectată mult și prost de 20 de ani, nu de doctori proști, de mine”
Iubita lui Gabi Bădălău povestește că atunci când era refuzată de un medic, ea mergea la altul care îi accepta cerințele. Acum, Bianca Drăgușanu și-a dat seama că a exagerat cu injectarea buzelor cu acid hialuronic.
„După ce am stat de vorbă cu ei, primul lucru care a fost remarcat și accentuat a fost, din nou, forma buzelor mele destul de discutată și de controversată de-a lungul timpului. Repet, buzele astea nu mi le-a stricat niciun doctor, mi le-am stricat singură, pentru că eu am exagerat punându-mi acid. După ce le-am topit, am început să le măresc din nou într-un mod agresiv și inestetic, iar acum cei doi doctori cu care colaborez m-au convins să le topesc. Nu este aici vorba neapărat despre buzele mele, dar am hotărât să lămuresc acest lucru, pentru că eu nu denigrez oamenii pe care i-am apreciat și pe care îi apreciez în continuare.
Am fost injectată mult și prost de 20 de ani, nu de doctori proști, de mine. Eu sunt singura care a greșit în această ecuație. Nu m-am injectat singură, ceea ce este drept, dar am o putere de convingere ieșită din comun. Și atunci mi-am stricat buzele singură. Nu m-a injectat doar doamna doctor. M-au injectat toți prietenii mei doctori pe care am reușit să-i conving și dacă aș fi putut, m-aș fi injectat și singură la un moment dat. Am ajuns la o formă a buzelor care nu-mi place deloc, urmează să le topesc, am început procedura deja. Urmează să le topesc, iar după ce le voi topi o să-mi fac un lift, pentru că nu vreau să mă mai injectez atât de mult și de prost din nou”, a mai spus Bianca Drăgușanu.