Bolojan, despre pensiile speciale: E o problemă de inechitate socială evidentă / Premierul declară că reforma pensiilor magistraților se va regăsi în Pachetul 2

acum 22 ore 12

Mediafax

„Sunt niște realități pe care nu le putem contesta în acest domeniu, și anume vârsta de pensionare prea devreme, cuantumul pensiei la nivelul ultimului salariu, care nu se aplică nicăieri, în nici un alt domeniu și nici într-o altă țară. Ambele prevederi se bat cap în cap cu ceea ce se întâmplă în Europa și în realitate. Și un lucru foarte grav, avem un sistem de salarizare care a permis interpretări și am avut până acum peste 20.000 de procese declanșate de magistrați din România împotriva Ministeriului Justiției și a statului român. Suntem în situația în care până acum am plătit peste 2 miliarde doar diferențe suplimentare de salarii”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Digi24.

El a precizat că „în condițiile în care nu ai o predictibilitate a sistemului de salarizare și poți să declanșezi în orice zi procese împotriva statului cu șanse mari de câștig pe diferite motive, de sporuri, de discriminare sau de alte elemen...

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/bolojan-despre-pensiile-speciale-e-o-problema-de-inechitate-sociala-evidenta-premierul-declara-ca-reforma-pensiilor-magistratilor-se-va-regasi-in-pachetul-2-23595217

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.