Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seara că, în urma măsurilor luate de Guvern, dobânzile pe care le plătește România la credite au tendință de scădere.
Întrebat la B1 dacă îl preocupă creșterea dobânzilor, premierul a spus că acestea sunt un efect al realității din piață: „Cu cât o țară are un nivel de încredere mai ridicat pe piețele externe, cu cât își gestionează mai bine cheltuielile bugetare, cu cât are o economie mai sănătoasă, cu atât are dobânzi mai mici. Ele țin cont și de inflație, în mod evident. Deci nivelul dobânzilor este un efect combinat al încrederii într-o țară, al puterii economiei, al inflației.
El susține că măsurile luate „au generat o ușoară contracție economică, pentru că atunci când crește TVA, când scad anumite venituri salariale chiar în sectorul bugetar, acest lucru are un efect de deconstrângere și nu îl puteam evita. Nu existau niciun fel de soluții magice care să nu aibă aceste ef...