Botoșani: Mașina cu care părinții își duceau copilul la spital a luat foc pe drum

acum 1 ora 14

Potrivit ISU Botoșani, autoutilitara în care se aflau șoferul, un copil și mama minorului a luat foc, vineri dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi.

Cei trei se îndreptau spre spital, deoarece copilul avea nevoie de îngrijiri medicale.

Șoferul a observat că iese fum de sub capotă, a oprit imediat, a coborât împreună cu pasagerii și a sunat la 112.

Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Până la sosirea forțelor de intervenție, angajații unei stații de carburanți din zonă au acționat cu stingătoarele și au reușit să limiteze extinderea flăcărilor.

Echipajul medical a preluat mama și copilul și i-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit, spun pompierii.

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/botosani-masina-cu-care-parintii-isi-duceau-copilul-la-spital-a-luat-foc-pe-drum-23725609

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.