Sâmbătă, în jurul orei 8.00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au fost sesizați că, la o benzinărie din stațiunea Bran, o persoană ar fi alimentat autoturismul și ar fi plecat fără a achita contravaloarea carburantului. Imediat după sesizare, polițiștii au efectuat verificări pentru identificarea autoturismului, iar în scurt timp, un echipaj de poliție a identificat autoturismul în timp ce se deplasa pe A3, în direcția Brașov.
După reperare, polițiștii au efectuat semnale de oprire, însă persoana de la volan a refuzat să se conformeze și a încercat să evite controlul polițiștilor, potrivit informațiilor obținute de Gândul.
Urmărirea a continuat și pe alte sectoare de drum, unde conducătorul auto somat a scos vehiculul în afara părții carosabile și a rulat pe un teren agricol, unde, în cele din urmă, a rămas imobilizat.
În continuare, polițiștii au procedat la extragerea conducătoarei din autotu...