Bulgaria a acceptat ca avionul lui Serghei Lavrov să treacă prin spațiul său aerian ca să ajungă la o reuniune OSCE din Macedonia de Nord

acum 11 luni 65

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a primit permisiunea autorităților de la Sofia ca avionul său să survoleze spațiul aerian bulgar pentru a participa, în Macedonia de Nord, la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează publicația ucraineană Ukrainska Pravda și AFP, citată de Agerpres.


„Autorizaţia de survol diplomatic este de natură temporară (...) şi se încadrează în excepţii de la regimul de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva lui”, a transmis Ministerul bulgar de Externe, printr-un comunicat.


Și ambasadoarea rusă în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a anunțat că autoritățile de la Sofia și-au dat acceptul pentru trecerea avionului lui Lavrov prin spațiul aerian bulgar.


„Ministerul bulgar de Externe ne-a informat oficial că ministrul nostru are voie să zboare în spațiul aerian al țării”, a anunțat Mitrofanova, citată de agenția rusă de presă de stat TASS.


Ministerul bulgar nu a făcut precizări oficiale despre acest caz.


Guvernul din Macedonia de Nord a decis săptămâna trecută să permită avionului cu delegația rusă care participă la reuniunea OSCE să survoleze spațiul aerian al țării. În presă au apărut însă informații că ministra Apărării Slavjanka Petrovska s-a opus deciziei, notează Ukrainska Pravda.


Delagația rusă la reuniunea OSCE este formată din 85 de persoane. Serghei Lavrov va fi însoțit de „medicul său, personalul tehnic, securitatea”, 17 diplomați, inclusiv purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, și 24 de jurnaliști.


La câteva zile după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, Bulgaria s-a numărat printre țările care și-au închis spațiul aerian pentru avioanele rusești. Ulterior, interdicția a fost extinsă la nivelul întregii Uniunii Europene.


Foto: Profimedia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/bulgaria-a-acceptat-ca-avionul-lui-serghei-lavrov-sa-treaca-prin-spatiul-sau-aerian-ca-sa-ajunga-la-o-reuniune-osce-din-macedonia-de-nord-4731949

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.