"Apartenența la NATO înseamnă mai mult decât baze militare și angajamente scrise în tratate. Înseamnă predictibilitate într-o lume imprevizibilă. Înseamnă ca România să nu fie niciodată singură. La fel e și cu energia. Dacă nu ai infrastructura potrivită, producție internă, parteneriate solide și soluții pe termen lung, rămâi vulnerabil. Iar vulnerabilitatea se plătește scump - în bani, în dependență, în pierderea încrederii", spune Burduja în postarea menționată.
Potrivit acestuia, securitatea energetică este parte din securitatea națională.
"Așa cum scutul NATO ne protejează granițele, investițiile strategice ne protejează de șocuri și crize. România e azi mai puternică decât acum 21 de ani. Nu pentru că nu mai are amenințări - ci pentru că are aliați. Proiectul aderării la NATO a fost posibil datorită unui consens rar, istoric: lideri din toate partidele au pus interesul național mai presus de diferențe. Au înțeles că locul României este în rândul lumii libere, al dem...