Burduja îi dă replica lui Boloș: "Taxele încasate de stat de la sectorul energetic acoperă îndestulător cheltuielile cu plafonarea facturilor"

acum 1 an 120

Statul român a cheltuit până acum 20 de miliarde de lei cu decontarea facturilor la energie și gaze și Ministerul Energiei are nevoie de alte 3 miliarde de lei la rectificare, însă bugetul de stat a câștigat mai mult decât atât din suprataxarea sectorului energetic, susține Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Aceasta deși, în urmă cu o săptămână, ministrul Finanțelor declara că decontarea facturilor reprezintă un pericol pentru ținta de deficit bugetar.

bani-euroFoto: Dreamstime

"Eu, ca ministrul al Energiei, militez pentru menținerea schemei de plafonare-compensare exact așa cum este ea. De asemenea, voi milita pentru plata la timp sau cât mai din scurt a sumelor pe care statul le datorează furnizorilor de energie și gaze. Tot românul trebuie să știe că diferența dintre preț și factură este suportată de companiile din furnizare", a spus Burduja, într-o conferință de presă.

El a precizat că, până acum, suma suportată de statul român cu decontarea s-a ridicat la 20 de miliarde de lei. Ministerul are restanțe de plată de 1,25 miliarde de lei către furnizori și a cerut la rectificare 3 miliarde de lei pentru a susține aceste deconturi până la finalul anului.

Însă Ministerul Finanțelor a încasat mai mult din suprataxarea sectorului, odată cu declanșarea crizei energetice, susține Burduja.

"Însă trebuie să verificați cu Ministerul Finanțelor cât s-a încasat la bugetul de stat în contextul crizei energetice din taxarea suplimentară a companiilor energetice, din dividendele pe care companiile le-au transmis către bugetul de stat. Toate aceste sume acoperă, din datele pe care noi le avem, sumele cheltuite cu această schemă. Acoperă îndestulător aceste sume", a argumentat ministrul Energiei.

În urmă cu o săptămână, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, preciza că aceste compensări ale facturilor reprezintă un pericol pentru deficitul bugetar.

"Inclusiv plata compensărilor la energie poate să ne dea bătăi de cap. Pot să vă asigur că avem banii necesari pentru aceste cheltuieli, dar știți cum e, chiar dacă ai banii necesari, totul se vede printr-un indicator de analiză care este deficitul bugetar", a arătat Boloș.

ANRE verifică ofertele furnizorilor de gaze

Pe de altă parte, în ceea ce privește prețul gazelor, există semnale că unii furnizori țin artificial prețul ridicat în ofertele pe care le fac pe piața liberă, a mai spus Burduja.

"Vom depune o sesizare la ANRE. Din semnalele pe care le avem există o abordare incorectă din partea unor furnizori. Urmează ca ANRE să investigheze aceste spețe și poate aplica amenzi substanțiale, din cifra de afaceri, dacă se constată o lipsă de fair play sau încălcarea legii", a menționat ministrul Energiei.

Foto: Dreamstime

Sursa: https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-26611635-burduja-replica-lui-bolos-taxele-incasate-stat-sectorul-energetic-acopera-indestulator-cheltuielile-plafonarea-facturilor.htm

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.