Ambasada Federaţiei Ruse promovează pe reţelele sociale un program de burse pentru românii care vor să studieze la universităţi din Moscova sau alte orașe. Libertatea a întrebat câți s-au înscris până în prezent. Iată ce ne-au transmis diplomații ruși la București.
„Dragi prieteni, dacă doriți să studiați la unele dintre cele mai puternice universități din lume, atunci aceasta este șansa voastră!”, arată un anunţ promovat de Ambasada Federaţiei Ruse în România pe Facebook. Bursele sunt oferite gratuit de Guvernul Rusiei, pentru cei „care doresc să obțină un nivel de calificare înalt”, continuă anunţul.
Libertatea a întrebat ambasada câţi români s-au înscris până la acest moment în programul demarat din 1 septembrie şi ce presupun cursurile intermediate de instituţie.
„Anul acesta, observăm un interes puternic pentru programele de educaţie din Rusia”, a răspuns Ambasada Rusiei, fără să ofere un număr al dosarelor depuse.
A subliniat însă că înscrierile rămân deschise până la 15 decembrie 2023.
„Școlile de vară de limbă rusă din Moscova și Sankt Petersburg sunt deosebit de populare”, mai arată ambasada în răspunsul transmis ziarului.
Potrivit oficialilor ruşi, în programul de burse participă sute de universităţi şi colegii, de la Sankt Petersburg la Vladivostok. Lista completă a instituţiilor de învăţământ se poate consulta pe acest site.
Burse pentru balet, pictură, dar şi relaţii internaţionale
Informatică, fizică, relaţii internaţionale, pictură, actorie sau balet sunt câteva dintre specializările pentru care pot opta studenţii români care vor să participe la stagiul academic propus de Guvernul Rusiei, susţin oficialii ruşi.
Pe lângă școlile de vară, pot fi depuse dosare pentru studii de licență, master sau chiar doctorat.
Aspiranţii nu trebuie nici măcar să cunoască limba rusă, pentru că tot Guvernul Rusiei se va ocupa de instruirea acestora.
„Cunoașterea limbii ruse este de dorit, dar nu este obligatorie pentru admitere, totuși este necesară pentru a studia în majoritatea universităților din Rusia. Prin urmare, dacă un candidat acceptat la admitere nu vorbește limba rusă, i se va oferi un an de pregătire în limba rusă la facultatea pregătitoare, cu o atenție specială la terminologia din domeniul în care se va specializa ulterior”, a comunicat Ambasada Rusiei.