Cadre medicale din Craiova, care atestau fără control că se poate lucra la înălțime, cercetate

acum 2 saptamani 6

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au pus în executare, marți dimineața, 11 mandate de percheziție domiciliară, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, dar și la locuințele unor persoane fizice din județele Dolj (4), Olt (5) și Sibiu (2).

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. În fapt, mai multe cadre medicale din municipiul Craiova, angajate ale unei clinici medicale, sunt bănuite că în perioada 2024 – 2025 ar fi eliberat fișe de aptitudini pentru lucru la înălțime pentru mai multe persoane, fără ca acestea să f...

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/cadre-medicale-din-craiova-care-atestau-fara-control-ca-se-poate-lucra-la-inaltime-cercetate-23636283

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.