Armata israeliană (IDF) a difuzat duminică, 31 decembrie, noi imagini cu unitatea canină Oketz care operează în Fâșia Gaza, scrie The Times of Israel.
Armata spune că "într-un număr mare de cazuri" unitatea Oketz și-a trimis câinii să cerceteze clădirile înainte ca trupele să efectueze raiduri. Câinii au localizat amenințări, au cartografiat clădirile prin intermediul camerelor video montate pe corpurile lor și au descoperit arme.
Într-un incident petrecut în timpul unei operațiuni cu Brigada blindată 460 din orașul Jabalia din nordul Fâșiei Gaza, un câine al unității Oketz pe nume Patrick a fost trimis să cerceteze o clădire înainte ca trupele să intre.
Câinele a localizat și a supus un atacator al grupării islamiste militante Hamas care plănuia să le întindă o ambuscadă soldaților, potrivit IDF.
The IDF releases new footage of the Oketz canine unit operating in the Gaza Strip.The military says the unit “in a large number of cases” have sent its dogs to scan buildings before troops raid the site. The dogs have located threats, mapped out buildings, and discovered… pic.twitter.com/2tgICwJAPb
— Emanuel (Mannie) Fabian (@manniefabian) December 31, 2023Într-un alt incident, în cartierul Rimal din orașul Gaza, un câine pe nume Toy, tot din cadrul unității Oketz, a descoperit un pasaj între o clădire în care se aflau trupele israeliene și o altă clădire, unde se afla un atacator al Hamas.
Câinele l-a atacat pe militantul Hamas, împiedicând trupele să intre într-o ambuscadă, potrivit IDF.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas