Sfânta Ecaterina de la Alexandria este, conform tradiției, sfânta creștină și fecioară care a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea. A fost o prințesă și o studentă remarcabilă, a devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani, a fost martirizată la vârsta de 18 ani, iar Biserica Ortodoxă o prăznuiește în fiecare an în luna noiembrie. Citește cine a fost Sfânta Ecaterina!
Sfânta Ecaterina de Alexandria sau Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este prăznuită de ortodocşii slavi în fiecare an pe data de 24 noiembrie, în timp ce arabii, grecii și romanii o cinstesc cu o zi mai târziu, pe 25 noiembrie, la fel ca Biserica Ortodoxă Română.
Viața Sfintei Ecaterina
Mucenița Ecaterina din Alexandria a fost fiica guvernatorului Alexandriei egiptene, Contas, în timpul domniei împăratului Maximinus (305-313). Sfânta a primit o educație aleasă, deoarece a studiat lucrările celor mai mari filozofi și dascăli ai antichității.
Era o fată curtată de tinerii celor mai bogate familii ale imperiului, însă nici unul nu a fost ales de către Ecaterina. Mucenița le-a spus părinților săi că se va căsători doar atunci când bărbatul o va depăși în celebritate, bogăție, frumusețe și înțelepciune.
Mama Ecaterinei a trimis-o pe aceasta la propriul ei duhovnic, un Sfânt Părinte care se îndeletnicea cu rugăciunea în singurătate, într-o peșteră. Părintele i-a spus tinerei că va cunoaște la un moment dat un tânăr care o va depăși în toate:
"Frumusețea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creația se supune înțelepciunii lui, bogățiile lui sunt răspândite în întreaga lume - ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporește nespusa sa noblețe".
La despărțirea de aceasta, Sfântul Părinte i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului care-l ținea în brațe pe Iisus și-a sfătuit-o să se roage cu credință pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său.
Sfânta Ecaterina s-a rugat toată noaptea și așa i-a fost dat să o vadă pe Preasfânta Fecioară, care, după ce a îngenunchiat înainte, i l-a trimis pe Fiul său să o vadă. Dar Fiul și-a întors fața de la ea spunând că El nu o poate privi pentru că era urâtă, dintr-un neam de rând, calică și fără minte ca oricare alta - fără să fie spălată cu apa Sfântului Botez și fără pecetea Duhului Sfânt.
Ecaterina s-a întors la părinte adânc întristată. El a primit-o cu multă dragoste, a învățat-o credința creștină și a îndemnat-o să-și păstreze puritatea și integritatea și să se roage neîncetat; apoi, asupra ei, a săvârșit taina Sfântului Botez.
Apoi, iarăși i s-a arătat Maica Domnului cu Pruncul. Acum, Domnul a privit-o cu tandrețe și i-a dat un inel - un dar nespus de frumos de la Mirele Ceresc.
În tot acest timp, împăratul Maximinus a mers în Alexandria pentru o sărbătoare păgână. Acolo au participat multe persoane, au fost multe animale sacrificate, ba chiar erau aduse și jertfe umane și totul s-a desfășurat cu fast.
Sfânta Ecaterina a mers din nou la Sfântul Preot și și-a mărturisit credința într-un singur Dumnezeu adevărat și cu multă înțelepciune a denunțat greșelile păgânilor.
Frumusețea sfintei devine captivantă pentru împărat. Acesta, pentru a o determina și a îi arată că păgânii sunt superiori creștinilor prin prisma religiei, ordona adunarea a 50 din cei mai învățați dascăli ai imperiului. Totuși, Sfânta îi învinge cu înțelepciunea ei, determinându-i pe aceștia să creadă în Hristos. Ecaterina îi întărește cu semnul crucii, iar aceștia acceptă cu curaj moartea în numele Domnului, fiind arși la porunca împăratului.
Văzând că nu are cum să o mai convingă pe Sfânta, împăratul îi promite bogății și faimă. Aceasta refuză hotărât, fapt care îl determina pe împărat să ordone să fie supusă la torturi inimaginabile, iar mai apoi să fie aruncată în închisoarea. Împărăteasa Augusta, auzind foarte multe lucruri despre Ecaterina, dori să o cunoască.
Această îl convinge pe comandantul armatei să vină împreună cu mai mulți soldați la închisoare. Ce văzu împărăteasa acolo nu îi veni să creadă. Acolo era Ecaterina, puternică, dând dovadă de tărie de spirit și mereu învăluită de Harul Dumnezeiesc. Cu multă răbdare începe să explice toate învățăturile creștine celor nou-veniți pe care reușește să-i convertească la creștinism.
La o zi distanță mucenița este adusă în fața curții de judecată, unde este amenințată că va fi trasă pe roată. Împăratul îi cere să aducă jertfă zeilor și să se abată de la calea cea îngustă și dreapta. Sfânta continuă să îl mărturisească cu tărie pe Hristos, ea însăși apropiindu-se de roată de tortură. Atunci un înger apăru și lovi toate instrumentele de tortură care deveniră mai apoi bucăți.
La văzul acestei minuni, împărăteasa, dar și 200 de soldați își mărturisesc în public credință în Marele Dumnezeu, fapt pentru care sunt decapitați. Împăratul, furios, încerca iarăși să o ademenească pe Muceniță, propunându-i să fie soția lui, cerere întâmpinată iarăși cu refuz. Își mai mărturisi o dată credință și iubirea pentru Dumnezeu și Hristos, mai rugându-se o dată la Mirele Ceresc și își puse capul pe butuc sub sabia călăului.
Tortura Sfintei Mucenițe Ecaterina
Ecaterina a fost biciuită și închisă, iar în tot acest timp au venit să o vadă peste 200 de oameni, inclusiv soția lui Maxentius, Valeria Maximilla. Toți s-au convertit la creștinism și ulterior au fost martirizați. Împăratul Maxentius a încercat să o câștige pe prințesă și i-a propus căsătoria, însă aceasta l-a refuzat, declarându-i că mirele ei este Iisus Hristos, căruia ea și-a consacrat virginitatea.
Supărat de refuzul Sfintei Ecaterina, împăratul a condamnat-o la moarte prin tragere pe o roată cu țepi, dar, la atingerea ei, roata s-a spulberat. În cele din urmă, împăratul a decapitat-o.
Moaștele Sfintei Ecaterina
Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina sunt duse de un înger în Muntele Sinai. Acolo, în preajma secolului al IX-lea sau al X-lea se găsește cinstitul ei cap dar și mâna stânga, care mai apoi au fost puse cu mare cinste în biserica din Mănăstirea Sinai. Un fragment al Moaștelor Sfintei se găsesc și la biserica Sfânta Ecaterina din Capitală.
Sfânta Ecaterina - prăznuirea
Până în secolul XIV-lea, după vechile practici, Sfânta Ecaterina împreună cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie era sărbătorită pe 24 noiembrie, iar Sfinții Mucenici Clement al Romei și Petru al Alexandriei se sărbătoreau pe 25 noiembrie. Însă, datele de prăznuire au fost schimbate la cererea Bisericii Mănăstirii Sinai, deoarece s-a hotărât ca hramul Sfintei Ecaterina, ocrotitoarea mănăstirii, să fie sărbătorită cu mai mult fast, împreună cu Vovidenia - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
În calendar ortodox 2023, Sfânta Ecaterina este prăznuită pe 25 noiembrie.
Sursă: calendarulortodox.ro
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Ecaterina
În credința populară, Sfânta Ecaterina este sora Sfântului Nicolae. Ea îi apără pe oamenii gospodari de boli și de nebunie.
În această zi nu se lucrează, căci sfânta îi pedepsește pe cei ce nu cinstesc ziua și le trimite foc asupra lor.
În unele zone ale țării, flăcăii din sat aprindeau focuri pe dealuri și săreau peste acestea. În acest mod ajutau Soarele pentru a începe, încă o dată, urcușul lui pe boltă în căutarea verii. Pe foc se puneau numai lemne și o bucată de iască. Când fumul începea să se ridice, atunci oamenii îl dirijau spre grajdul vitelor pentru a le proteja de strigoi.
Se spunea că fetele nemăritate care posteau în ziua Sfintei Ecaterina, urmau să-și găsească sortitul.
Femeile măritate, care aveau probleme în căsnicie, obișnuiau să postească în această zi pentru ca soțul lor să se îndrepte.
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ecaterina
Sfânta Ecaterina este celebrată în mod special de către femeile care poartă numele Sfintei, dar și derivate precum:
Cătălina;
Catrina;
Catinca;
Caterina;
Cati;
Catina;
Catița;
Tincuța;
Cătălin.
Rugăciune către Sfânta Munceniță Ecaterina
“O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti. Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii Cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora. Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos `aur lămurit în foc, veşminte albe' spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie' pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor.Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului.Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat. Din adâncul răutăţilor scoate-ne pe noi, cei ce pururea alunecăm în mândrie şi ne facem cămările deschise pentru tot viforul patimilor.Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei. Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite Izvorului tuturor darurilor. Pe prunci îi păzeşte sub acoperământul rugăciunii tale, paşii tinerilor întăreşte-i pe calea credinţei şi mărturisirii Cuvântului, fii toiag celor bătrâni, pe preoţi îi luminează cu razele înţelepciunii Cuvântului, monahilor fii cetate nebiruită împotriva săgeţilor ispititorului, fecioarelor arată-te în toată vremea osârdnică rugătoare şi înzestrătoare cu darurile Cuvântului, Biserica lui Hristos o păzeşte de loviturile ereziilor şi toată lumea o îngrădeşte cu legătura puternicei tale rugăciuni.Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire. La înfricoşătoarea judecată a Mântuitorului împreună cu Maica Domnului, cu Sfântul Arhanghel Mihail, cu Înaintemergătorul, cu Apostolii şi cu toţi Sfinţii roagă-te să aflăm noi izbăvire de partea cea de-a stânga şi să moştenim frumuseţile Raiului.Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin.”
Sursă: avantaje.ro
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina
Glasul 4
Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Sursa: crestinortodox.ro
Condacul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina
Glasul 2
Ceată cinstită ridicaţi acum Dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici, cinstind pe Preaînţeleapta Ecaterina. Că aceasta în locul luptei pe Hristos a propovăduit şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor ruşinând.
Vezi cele mai frumoase mesaje de la mulți ani!