DIICOT Constanța a dispus, miercuri, reținerea a trei inculpați, cu vârstele de 24, 30 și 36 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
Procurorii DIICOT au probe că în cursul lunii aprilie 2025, inculpații de 30 și 36 de ani au procurat din Spania, pentru vânzare în România, cantitatea de 2,2 kilograme canabis (drog de risc), pe care au introdus-o pe teritoriul țării prin intermediul unei firme de curierat internațional, ascunsă într-un pachet ce conținea haine și jucării.
În cadrul unor acțiuni succesive, aceștia au fost prinși, miercuri, în flagrant în timp ce vindeau coinculpatului de 24 de ani, pentru sumele de 5.920 euro și 8.000 lei întreaga cantitate de canabis, destinată comercializării pe litoralul românesc.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propuner...