Când pică Moșii de toamnă. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi, dovadă de iubire

În prima sâmbătă din luna noiembrie, pe 4, se face pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”, când în toate locaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, se oficiază şi parastasul pentru cei trecuţi la Domnul.

Din vremea Sfinţilor Apostoli. Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisește că încă din vremea Sfinţilor Apostoli se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice.

Sf. Ioan Gură de Aur, îndemn  la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat:„Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos”.

Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii. Pomenirea, un lucru folositor şi plăcut lui Dumnezeu

În această zi se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte „folositor şi plăcut lui Dumnezeu”, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privinţa aceasta. „Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii”.

După dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Slujbele de pomenire a celor adormiţi poartă numele de „parastas”, cuvânt de provenienţă greacă, care înseamnă „înfăţişare înaintea cuiva”, „mijlocire”, deci, prin acest serviciu religios se mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru cei morţi.

Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiţilor noştri.

Simbolismul colivei

Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.

Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul „se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu”, care „arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos.

”Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri. De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni nevoiaşi.

Nădejdea învierii. Cultul morţilor este fundamentat pe învierea lui Hristos