Elena Lasconi nu ia în calcul se se retragă din cursa pentru Cotroceni în favoarea lui Nicușor Dan. Într-o declarație în exclusivitate pentru TVR, șefa USR a apreciat totuși că va avea o discuție cu primarul Capitalei. Candidații la președinție se organizează și mobilizează. Crin Antonescu așteaptă ultimele validări din partea coaliției, iar Călin Georgescu are sprijinul declarat al AUR.
Elena Lasconi e hotărâtă să meargă mai departe cu candidatura la președinție și spune că principalul argument este faptul că s-a calificat în turul doi la precedentul scrutin. Vrea însă să afle personal de la Nicușor Dan mai multe detalii despre ce intenții are.