Carambol pe DN1, la Baloteşti: 16 autoturisme şi un microbuz, implicate / 6 răniți au ajuns la spital / Trafic blocat

acum 1 an 215

Saisprezece autoturisme şi un microbuz au fost implicate într-un accident produs duminică seara pe raza localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov, şase persoane ajungând la spital, potrivit Agerpres.

Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com

Potrivit Digi 24, autoturismele au derapat după ce un TIR a lovit un cap de pod și carburant a ajuns pe soșea.

„În această seară, pe raza localităţii Baloteşti, judeţul Ilfov - DN 1 (sensul spre Ploieşti) a avut loc un accident rutier între 16 autoturisme şi 1 microbuz. În urma evenimentului, din cele aproximativ 40 de persoane implicate, 6 victime (3 adulţi şi 3 copii) vor fi transportate la unităţi sanitare pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun acestora. Totodată, alte două victime au refuzat transportul la spital'', anunţă DSU.

Pentru gestionarea optimă a evenimentului, au fost alocate mai multe resurse din cadrul ISUBIF, respectiv 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 descarcerări, 7 ambulanţe SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, 1 Punct de Comandă Mobil şi Directorul Operaţiunilor de Salvare Medicală. (sursă foto Dreamstime)

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26610265-carambol-dn1-balotesti-16-autoturisme-microbuz-implicate-6-raniti-ajuns-spital-trafic-blocat.htm

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.