Procurorii din Ialomița au deschis un dosar penal privind coruperea alegătorilor și au cerut marți, 9 ianuarie, Parlamentului să transmită dacă patru dintre liderii AUR, printre care George Simion, au calitate de parlamentari, potrivit unor surse politice citate de G4media și Digi24.
Este vorba despre un dosar înregistrat la Parchetul Slobozia la finalul lui 2023 care vizează caravanele medicale ale AUR cu care cei din partid umblă prin țară și oferă analize medicale gratis, pentru atragerea electoratului pentru 2024, potrivit Digi24.
„În interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului penal cu nr 2513/P/2023 sub spectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 386 Cod Penal, vă rugăm să ne comunicați dacă numiții: Simion George Nicolae, Târziu Claudiu Richard, Lulea Marius Dorin și Păunescu Silviu Titus dețin o calitate specială din cele prevăzute de art 40 Cod Procedură Penală”, se infică în solicitarea Poliției Ialomița, citată de Digi24.
Simion este președintele AUR, Claudiu Târziu este senator, Marius Lulea este fondatorul partidului și prezumtivul premier în cazul în care AUR câștigă alegerile, iar Titus Păunescu este deputat AUR.
George Simion: „Vor să ne desființeze”
După informațiile apărute în presă, George Simion, președintele AUR, a postat pe pagina sa de Facebook o declarație video în care susține că este vorba despre un dosar penal făcut la comandă politică.
„Nicio faptă bună nu scapă nepedepsită! Tocmai ne-au arătat că vor să ne desființeze, că vor să ne însceneze diferite lucruri, să ne organizeze dosare penale. Nu ne temem. Dacă așa se gândesc ei că o să ne elimine, printr-o hârtie venită la ordinul domnului Ciolacu pentru corupetea alegătorilor, înseamnă că au pierdut deja meciul (...) Cu ce să corupem alegătorii, noi suntem la guvernare?”, a spus George Simion, pe pagina sa de Facebook.
Libertatea a scris la începutul anului 2023 că partidul lui George Simion vrea să pornească o caravană medicală prin țară, trei TIR-uri și o autoutilitară dotate cu echipamente sanitare urmând să străbată județele pentru a promova politica AUR.
„Caravana de promovare AUR reprezintă un concept special… În paralel cu serviciile medicale oferite cu titlu gratuit localnicilor, echipa AUR va prezenta programul politic al partidului şi viziunea formaţiunii politice cu privire la principalele domenii de interes”, scria și în comunicarea oficială a AUR, după congresul din decembrie 2022.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), care controlează partidele, spunea atunci că este ilegal.