Pasagerii care vor să zboare cu China Eastern Airlines între Buenos Aires și Shanghai trebuie să petreacă 29 de ore la bordul avionului. Ruta este nou deschisă și conectează cele două metropole, parcurgând aproximativ 19.955 de kilometri, aproape jumătate din circumferința Pământului.
Cu toate acestea, zborul lansat de China include și o escală în Auckland, Noua Zeelandă pentru realimentare și schimbarea echipajului. Primul zbor al acestei rute a avut deja loc joia trecută. Avionul a decolat din Shanghai la ora 2 dimineața și a aterizat în Buenos Aires cu zece minute mai devreme decât ora prevăzută, la 16.45.
Durata zborului din China către Argentina este de peste 25 de ore, iar zborul de întoarcere este cu patru ore mai lung. Aceasta face ca ruta să fie cea mai lungă din punct de vedere comercial, dar nu cea mai lungă conexiune directă.
29 de ore, cel mai lung zbor cu avionul
Deschiderea acestei rute a fost marcată de festivități în Sh...

acum 53 minute
3









_ceaebd2304.jpg)













English (US) ·
Romanian (RO) ·