Care este diferenţa dintre refugiați și migranţi

acum 11 luni 70

Trăim într-o eră în care citim sau auzim foarte des două cuvinte, „refugiați” și „migranți”, care definesc un subiect de actualitate atât în România, cât și la nivel mondial. Ne referim aici la fenomenul de emigrare, care este cât se poate de obișnuit în istoria omenirii. Din varii motive, milioane și milioane de oameni de pe toate meridianele lumii sunt nevoiți să-și părăsească țările de baștină și să încerce să ajungă în Europa pentru a avea parte de o viață mai bună pentru ei și pentru familiile lor, uneori riscându-și viața în călătorii foarte periculoase. Confuzia care se creează în jurul acestor termeni poate deveni problematică. De aceea, ne-am propus ca în acest articol să facem lumină și să îți spunem ce înseamnă să fii refugiat și ce înseamnă să fii migrant.


Este foarte important să se facă diferența între cei doi termeni deoarece reprezintă un aspect complex și adesea înțeles greșit în contextul actual al migrației globale. Cu toate că sunt utilizați adeseori în mod interschimbabil, cuvintele „refugiați” și „migranți” au semnificații distincte și implică diferite realități sociale, economice și juridice.


În tentativele lor, unii refugiați și migranți ajung în țările de adopție pe căi legale, însă alții își riscă viața călătorind mii de mile marine pe mare. Toți fug de opresiune politică, de război, de catastrofe naturale sau de sărăcie.


Ce sunt refugiații


Refugiații sunt acele persoane care își părăsesc casele și fug din calea conflictelor armate sau a persecuțiilor de tot felul. Situația acestora este atât de periculoasă și de intolerabilă, încât aceștia trec dincolo de granițele naționale în căutarea unui viitor mai sigur în țările vecine ori în alte țări mai îndepărtate de pe alte continente, în special Europa, iar în acest fel devin cunoscuți pe plan internațional sub titulatura de „refugiați” cu acces la asistență din partea statelor, Agenției pentru refugiați a Națiunilor Unite (UNHCR) și altor organizații. Astfel, ei sunt recunoscuți tocmai pentru că este prea primejdios pentru ei să revină acasă și au nevoie de adăpost în altă parte. Acestea sunt persoanele pentru care neacordarea azilului politic poate avea consecințe mortale. În prezent, în lume există peste 100 de milioane de persoane strămutate, peste 27 de milioane dintre acestea sunt refugiați, ei provenind mai ales din cinci țări, și anume Ucraina, Siria, Afganistan, Sudanul de Sud și Myanmar.


Cum sunt protejați refugiații


Refugiații sunt protejați de o serie de legi internaționale, mai precizează UNHCR.org. Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților și Protocolul său adițional din 1967, precum și alte texte de lege cum ar fi Convenţia pentru refugiaţi a Unităţii Africane din 1969, rămân punctele de referință ale protecției refugiaților în era modernă. De asemenea, Convenția de la Geneva din 1951 definește cine este refugiat și enunță drepturile fundamentale pe care statele trebuie să le acorde refugiaților, aflăm de pe site-ul oficial UNHCR.


Migranții sunt persoanele care aleg să se mute din țara de baștină pentru a-și îmbunătăți viața

Principiile legale pe care le-au consacrat au pătruns în numeroase alte legi și practici internaționale, regionale și naționale. Unul dintre principiile fundamentale prevăzute de dreptul internațional se referă la faptul că refugiații nu ar trebui expulzați sau retrimiși în țările lor în situații în care viata și libertatea lor sunt amenințate, mai precizează UNHCR.


Protecția refugiaților are mai multe aspecte. Acestea includ, între altele, garanția ca aceștia să nu fie returnați la pericolele de care au fugit, accesul la proceduri de azil politic corecte și eficiente, precum și la  măsuri care asigură că drepturile lor de bază sunt respectate pentru a le permite să trăiască demn și în siguranță în timp ce sunt ajutați să găsească o soluție pe termen lung. Statele poartă principala responsabilitate pentru a acorda această protecție. Prin urmare, UNHCR colaborează în strânsă legătură cu guvernele cărora le oferă consiliere și sprijin, dacă este necesar, pentru a-și îndeplini responsabilitățile.  


Ce sunt migranții


Migranții sunt persoanele care aleg să se mute din țara de baștină nu din cauza vreunei amenințări directe cu persecuția ori cu moartea, ci mai ales pentru a-și îmbunătăți viața prin găsirea unui loc de muncă în străinătate sau, în unele cazuri, pentru educație, pentru reunificarea familiei sau din alte motive.


Spre deosebire de refugiați, care nu se pot întoarce în siguranță în țările în care s-au născut, migranții nu întâmpină astfel de obstacole la revenirea în țara lor de origine. Dacă aceștia aleg să se întoarcă acasă, ei vor continua să primească protecția guvernului lor. De altfel, pentru guverne, această diferență este esențială. Țările se ocupă de migranți în conformitate cu propriile legi și proceduri de migrație. În schimb, statele gestionează problema refugiaților prin norme de protecție a acestora și prin proceduri care sunt definite în legislația națională și în dreptul internațional. Statele au anumite responsabilități față de orice persoană care solicită azil politic pe teritoriul lor sau la granițele lor, iar UNHCR le ajută să-și îndeplinească aceste responsabilități. 


Diferența dintre emigrant și imigrant


Dacă te uiți la televiziunile de știri din România, și nu numai, vei constata că unii moderatori nu reușesc întotdeauna să facă diferența între termenii „emigrant” și „imigrant”. Pe fondul acestei confuzii, aceștia și alții ca ei utilizează aceste substantive în mod eronat ca și cum ar fi sinonime. În realitate, aceste cuvinte nu înseamnă același lucru, deci nu pot fi folosite unul în locul celuilalt.


Potrivit definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, „emigrare” este atunci când cineva părăsește țara de origine și se stabilește într-o altă țară, definitiv sau fie temporar.


În această situație, verbul „a emigra” este sinonim cu verbul „a se expatria”. Pe de altă parte, în ceea ce privește termenul „imigrare”, acesta poate să fie folosit doar atunci când problema este privită din perspectiva țării de adopție a unui migrant. Practic, odată ce ajunge în țara străină în care a plecat, acesta va deveni imigrant. La fel stau lucrurile în cazul celor care vin din alte țări și se stabilesc în România. Când ajung pe teritoriul țării noastre se spune că aceștia imigrează în România, dar emigrează când părăsesc țara lor de origine. Mai pe scurt, un migrant este emigrant la plecare și imigrant la sosirea în țara de adopție.


Care este diferența dintre refugiați și migranți


UNHCR atrage atenția asupra faptului că politica are un mod de a interveni în aceste dezbateri. Confundarea termenilor„refugiat” și „migrant” distrage atenția de la măsurile de protecție legale, specifice de care refugiații au nevoie și pot avea consecințe grave pentru viețile și siguranța acestora. Acest lucru poate submina suportul public pentru refugiați și instituția azilului politic într-un moment în care au nevoie de această protecție mai mult ca niciodată. Reprezentanții UNHCR spun că toți oamenii trebuie tratați cu respect și cu demnitate și că trebuie să se asigure că drepturile migranților sunt respectate. În același timp, agenția din cadrul ONU trebuie să ofere un răspuns legal adecvat vizavi de problema refugiaților din cauza situației lor dificile.


Refugiații sunt acele persoane care își părăsesc casele și fug din calea conflictelor armate sau a persecuțiilor de tot felul

Majoritatea refugiaților și migranților care au sosit în ultimii ani în țări europene precum Italia, Croația sau Grecia au provenit din state măcinate de războaie. UNHCR folosește termenul „refugiați” când vorbește despre oameni care fug peste graniță de războaie sau persecuții și „migranți” când se referă la oameni care se mută dintr-o țară în alta din motive care nu sunt incluse în definiția legală a unui refugiat și care este dată de Convenția de la Gevena din 1951. Altfel spus, orice refugiat este un migrant, dar nu orice migrant este refugiat.


Integrarea refugiaților și a migranților în Europa


Dincolo de politicile referitoare la azilul politic, programele de protecție a frontierelor și ajutorul umanitar, Uniunea Europeană adoptă și măsuri pentru integrarea refugiaților în societățile europene. Deși UE sprijină elaborarea unor strategii eficace de integrare, situația din teren este inegală între statele membre. Datele arată că migranții sunt afectați în mod disproporționat de rezultatele nefavorabile în ceea ce privește educația, integrarea în câmpul muncii și accesul la servicii de bază, ca asistența medicală sau locuințe decente, notează Portalul European pentru Tineret.


Într-o perioadă în care discriminarea, prejudecățile de tot felul, rasismul și xenofobia sunt în creștere, este de datoria tuturor oamenilor, din motive juridice, morale și economice, să lupte pentru drepturile fundamentale, valorile și libertățile UE și pentru societăți mai solidare. O situație aparte o au elevii și studenții care provin dintr-un context de migrație, care se confruntă de multe ori cu dificultăți de adaptare la noul mediu de învățare. De ani buni, UE sprijină statele membre UE în eforturile de integrare a migranților în sistemele lor de educație și de formare, începând de la educația și îngrijirea preșcolarilor și terminând cu tinerii din învățământul superior. În planul de acțiune al Comisiei Europene privind integrarea resortisanților țărilor terțe se identifică trei priorități pentru educație:


integrarea migranților în structurile de învățământ general cât mai rapid;
prevenirea rezultatelor școlare slabe în rândul migranților;
prevenirea excluziunii sociale și promovarea dialogului intercultural.

Programul Erasmus+ finanțează proiecte și alte activități pentru integrarea migranților în toate sectoarele de educație și formare. Parteneriatele strategice vizează dezvoltarea de practici educaționale inovatoare și promovarea cooperării transnaționale. În plus, Erasmus+ sprijină consolidarea capacităților în învățământul superior în țările partenere care sunt afectate în mod deosebit de consecințele migrației. De asemenea, UE co-finanțează rețeaua Sirius privind educația migranților, care sprijină educația copiilor și a tinerilor care provin dintr-un context de migrație prin activități strategice la nivel național și internațional.


Sursa: https://www.libertatea.ro/lifestyle/diferenta-refugiati-migranti-4746062

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.