Guvernul a aprobat joi, 28 decembrie, o ordonanţă care prevede că, până la punerea în circulaţie la nivel naţional a cărţilor de identitate electronice, românii pot circula în străinătate cu cărţile de identitate normale emise după data de 31 decembrie 2023.
Măsura este luată pentru a nu îngrădi dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor până la punerea în circulaţie, la nivel naţional, a cărţii electronice de identitate, a relatat Agerpres.
Prin urmare, cărţile de identitate emise până la data de 31 decembrie 2023, aflate în termen de valabilitate, vor constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele terţe care le recunosc ca document de călătorie.
Noua carte electronică de identitate, care va înlocui treptat documentul actual, a fost lansată într-un proiect-pilot în județul Cluj, în august 2021. Potrivit directivelor UE, românii trebuie să preschimbe actualele buletine cu noile cărți de identitate electronice până în august 2031.
De la 1 ianuarie 2024, autoritățile din România vor elibera din oficiu doar cărți de identitate electronice.