Cât costă organizarea celor patru tipuri de alegeri din 2024. Toni Greblă: „Nu mai mult de 15% ca ultima dată”

acum 10 luni 69

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat marți, 19 decembrie, că alegerile europarlamentare vor fi pe 9 iunie 2024, în septembrie vor fi alegerile locale, iar cele parlamentare şi prezidenţiale spre finalul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie.


„Există o dată certă anunţată de Comisia Europeană şi anume 9 iunie anul viitor, când vor avea loc alegeri europarlamentare. Data de 9 iunie este stabilită pentru toate ţările membre ale UE şi evident şi noi vom desfăşura alegeri europarlamentare la această dată”, a spus Toni Greblă, aflat la Parlament, potrivit news.ro.


Referitor la celelalte tipuri de alegeri, Greblă a explicat că Guvernul stabileşte data acestora. „Pentru celelalte alegeri, Guvernul va stabili data alegerilor. E prevăzut acolo şi termenul înaintea căruia trebuie să stabilească data. Probabil în cursul lunii septembrie, spre sfârşitul lunii septembrie, vor avea loc alegerile locale, iar alegerile parlamentare şi prezidenţiale vor fi desfăşurate spre sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Datele vor fi stabilite de către Guvern”, a explicat preşedintele AEP.


El a precizat că anumite tipuri de alegeri pot fi comasate. „Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, de exemplu, pot fi comasate. Nu ar fi neconstituţionale”, a spus Greblă.


Întrebat despre costurile pentru toate cele patru tipuri de alegeri din 2024, Toni Greblă a precizat că probabil nu vor fi mai mari cu 10-15% decât alegerile de acum 4 ani, respectiv 5 ani. „Vă garantez alegerile se vor desfăşura din punct de vedere tehnic impecabil”, a adăugat el.


Doar alegerile locale și parlamentare de acum patru ani au costat un miliard de lei. Ministrul de atunci al Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat în ianuarie 2020 că în bugetul de stat este prevăzut un fond de rezervă pentru finanţarea acestora.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/cat-costa-organizarea-celor-patru-tipuri-de-alegeri-din-2024-toni-grebla-nu-mai-mari-cu-15-decat-ultima-data-4753159

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.