Cât de liber este internetul românesc: din primele 30 de site-uri de largă audiență din țară, doar două au publicat informațiile investigației despre „vulnerabilitatea premierului Ciolacu”

Sorina Stan Docuz, om de afaceri care orbitează în zona politică Robert Negoiță, PSD, Marcel Ciolacu, se folosește economic de influența sa pe lângă premier, a scris G4Media. Informația a fost blocată public. 

Așa arată clasamentul proaspăt al site-urilor de știri din România, în funcție de numărul de utilizatori unici, pe întreaga lună noiembrie. Ierarhia este întocmită de BRAT, sursa unanim acceptată.

Pe primele 6 locuri sunt site-urile publicațiilor și televiziunilor consacrate: Libertatea.ro, Digi24.ro, Stirileprotv.ro, Observatornews.ro (al Antenei 1), Digisport.ro și Adevarul.ro. 

În jur de 8,5 milioane de vizitatori unici au primele site-uri clasate. În jur de 2,3 miloane cele care încheie TOP 30. Împreună, ele alcătuiesc presa online „mainstream”, cea care încearcă să informeze a șaptea cea mai numeroasă țară a UE. 

În clasamentul BRAT nu se regăsesc site-uri valoroase, precum Recorder, RISE, Europa Liberă, PressOne, Spotmedia, Presshub și altele. Asta fie pentru că penetrarea audienței lor la nivelul populației României este mai mică, fie pentru că unele site-uri nu sunt membre BRAT.

De ce audiența „presei alternative” este mai mică? Pentru că publică mai rar, cum sunt Recorder sau RISE, care adună uneori audiențe uriașe, dar nu în regim de știri frecvente. Sau pentru că, în cazurile altor publicații, site-urile sunt mai noi și se axează pe subiecte specifice.

O investigație a Recorder „rupe”, iar acestea au apărut astfel, în ultimele luni: una în iulie, niciuna în august, două în septembrie, niciuna în octombrie și trei în noiembrie.

Britanicii își protejează presa de largă circulație

Clasamentul TOP 30 al audienței arată cât de mare e iluzia că o țară poate fi informată doar cu „presa alternativă”. Oricât de curajoasă, inovativă și de necesară este, presa alternativă nu ajunge. 

Știrile zilnice, din domenii variate, investigațiile repetate, care urmăresc subiectul zi de zi, reportaje, interviuri, analize, opinii, produse prin definiții ale „presei mainstream”, au rolul lor într-o democrație. Libertatea publică 100-120 de articole și știri în medie pe zi. Peste 3.000 pe lună. Nu toate sunt, desigur, cele mai reușite. Dar bob cu bob se adună informații pentru cele 41 de județe, sute de instituții și zeci de domenii ale vieții unei țări precum România. Oră de oră, 7 zile pe săptămână.

De aceea, dacă ați fi baron local, nu ați fi mulțumit cu situația în care jurnalismul incomod s-ar reduce la un număr de „site-uri alternative”? Imaginați-vă redacții cu un număr de 6-12 oameni, față de 40-45 de jurnaliști angajați permanenți câți are Libertatea. Ce posibilitate au site-urile mai mici să descopere zilnic un abuz de la Vaslui sau din Sălaj, să verifice, să relateze, să promoveze și să insiste până se întâmplă ceva?

În acest moment, în toată lumea nu există alternativă reală și probată la presa mainstream, în materie de informare a cetățenilor. Acesta este motivul pentru care guvernul britanic a intervenit recent, când s-a aflat că o publicație reputată, The Telegraph, urmează să fie preluată de un grup străin. 

„Vulnerabilitatea premierului Ciolacu”

Joi la prânz, chiar înainte de Ziua Națională, G4Media a publicat o investigație. Cercetarea jurnalistică arată legătura dintre primarul Negoiță, premierul Ciolacu și antreprenoarea Sorina Stan Docuz. 

Sorina Stan Docuz este fosta soție a lui Negoiță și „protejată a premierului Ciolacu”. 

Robert Negoiță, Sorina Stan Docuz și Marcel Ciolacu

<strong>Publicația a subliniat că termenul „protejată” nu se referă la coordonatele vieții particulare a șefului PSD, viață care-l privește doar pe el. „Protejată” înseamnă că „obține contracte sau beneficii de la diverse autorități publice (ministere, companii, primării controlate de PSD)”.</strong>

Din toată presa „mainstream”, în afară de G4Media, autorii investigației și cei care dețin meritul descoperirii, doar Libertatea a preluat pe larg informațiile expuse public. Altfel zis, din TOP 30, două site-uri s-au „pus rău” cu Marcel Ciolacu, cel mai puternic personaj politic nu doar al momentului, ci și, posibil, starul guvernării țării în următorii ani. 

Nu ne referim la televiziuni (unde oricum rareori se preiau investigații), ci la „mediul cel mai liber”, așa cum este definit internetul. 

Cu siguranță că blocada nu a fost, integral, impusă. Unele publicații nu au avut resurse, altele nu au considerat informațiile relevante, plaja posibilităților este largă. Și fiecare e liber să-și manifeste propria opțiune pentru ce e important și ce nu e. 

Dar, din perspectiva accesului publicului, finalitatea contează. Efectul cumulat e ceea ce interesează, când analizăm sistemic situația dreptului fiecărui român la corecta informare.

Iar efectul actual e negativ chiar și pentru Marcel Ciolacu. O reacție puternică l-ar fi pus pe gânduri. I-ar fi arătat posibilele lui greșeli.  

„Zvonuri despre sfârșitul lumii”

Exemplul de joi arată că starea știrilor critice pentru Putere, știri care ies din bule și ajung cu adevărat la o masă critică, este deplorabilă în România. Presa pentru publicul larg, care să se comporte independent și să aibă mijloace, s-a redus în ultimii ani. 

<strong>Efectul împuținării jurnalismului critic la adresa puterii politice și economice este acela că informații necesare pentru buna funcționare a procesului democratic nu au impact. Ele rămân în mici oaze de oameni care au aceeași părere. </strong>

Iar Google, Facebook, TikTok au schimbat ecosistemul. Zeii internetului au produs, nu intenționat ca efect nedemocratic, dar sistematic în materie de business lipsit de responsabilitate, o societate informațională precursoare a autocrației. Stelian Tănase descrie în cartea sa „Zvonuri despre sfârșitul lumii”, dedicată anilor 1944-1953, cum primele știri care au dispărut din presa bucureșteană odată cu apariția Armatei Roșii în România au fost știrile serioase. 

<strong>Cetățenii au fost deposedați de orice informație politică, relevantă, „grea”. În schimb, ziarele și spațiul public s-au umplut cu fapt divers, crime și zvonuri. Acestea circulau de dinainte. Însă acum „entertainmentul” bulevardier, magistral relatat de Stelian Tănase în volumul său, a preluat controlul. Democrația nu moare doar în întuneric, ci moare și ținându-se cu mâna de burtă, în hohote de râs. Vorbim despre 1944, chiar dacă tabloul pare că se potrivește și lui 2024. </strong>

Aceasta este și miza. În proiectul de țară al celor care doresc să-și perpetueze puterea, politică, economică și socială, anul electoral 2024 ar trebui să găsească presa de largă audiență cu totul și cu totul supusă sau distrusă. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea