Catrinel Menghia, în vârstă de 38 de ani, este însărcinată pentru a doua oară. Vestea cea mare a fost dată chiar pe rețelele de socializare, după ce a pozat cu burtica de gravidă la vedere.
Celebrul model se pregătește să devină mamă pentru a doua oară. Catrinel Menghia a anunțat pe rețelele de socializare că este însărcinată din nou. Vedeta, care este stabilită de mulți ani în Italia, a pozat pentru coperta revistei Donna Moderna, unde a și arătat primele imagini cu burtica de gravidă.
„Miile mele vieți+una”, a scris Catrinel Menghia la postarea în care dă vestea că este însărcinată.
„Să o spunem clar și răspicat: nașterea este despre femei. Este o muncă, o trudă, un act care poate șoca și îndurera, dar a cărui frumusețe este de nedescris pentru cei care nu o trăiesc.
Despre bucuriile și durerile asociate cu șansa noastră de a crea o nouă viață povestim în acest număr, cu o protagonistă unică și care arată toată dulceața celei mai frumoase așteptări din lume. (...)
Pentru debutul său regizoral a ales o temă dură, chiar foarte dură: dragostea dificilă dintre două fete dintr-un spital de psihiatrie. Dură ca și ea, atletă, model, actriță, regizoare și mamă, care așteaptă al doilea copil. (...) Catrinel este o persoană fascinantă, cu o poveste de viață demnă de un roman (când va fi publicată biografia ta? ?) de la copilăria în România lui Ceaușescu la un succes atestat de un milion de urmăritori aici, pe Instagram, cu o mantră: dacă soarta nu te ajută, te poți ajuta întotdeauna pe tine însuți”, au scris cei de la Donna Moderna despre frumoasa româncă.

<svg width="50px" height="50px" viewBox="0 0 60 60" version="1.1" xmlns="https://www.w3.org/2000/svg" xmlns:xlink="https://www.w3.org/1999/xlink"><g stroke="none" stroke-width="1" fill="none" fill-rule="evenodd"><g transform="translate(-511.000000, -20.000000)" fill="#000000"><g><path d="M556.869,30.41 C554.814,30.41 553.148,32.076 553.148,34.131 C553.148,36.186 554.814,37.852 556.869,37.852 C558.924,37.852 560.59,36.186 560.59,34.131 C560.59,32.076 558.924,30.41 556.869,30.41 M541,60.657 C535.114,60.657 530.342,55.887 530.342,50 C530.342,44.114 535.114,39.342 541,39.342 C546.887,39.342 551.658,44.114 551.658,50 C551.658,55.887 546.887,60.657 541,60.657 M541,33.886 C532.1,33.886 524.886,41.1 524.886,50 C524.886,58.899 532.1,66.113 541,66.113 C549.9,66.113 557.115,58.899 557.115,50 C557.115,41.1 549.9,33.886 541,33.886 M565.378,62.101 C565.244,65.022 564.756,66.606 564.346,67.663 C563.803,69.06 563.154,70.057 562.106,71.106 C561.058,72.155 560.06,72.803 558.662,73.347 C557.607,73.757 556.021,74.244 553.102,74.378 C549.944,74.521 548.997,74.552 541,74.552 C533.003,74.552 532.056,74.521 528.898,74.378 C525.979,74.244 524.393,73.757 523.338,73.347 C521.94,72.803 520.942,72.155 519.894,71.106 C518.846,70.057 518.197,69.06 517.654,67.663 C517.244,66.606 516.755,65.022 516.623,62.101 C516.479,58.943 516.448,57.996 516.448,50 C516.448,42.003 516.479,41.056 516.623,37.899 C516.755,34.978 517.244,33.391 517.654,32.338 C518.197,30.938 518.846,29.942 519.894,28.894 C520.942,27.846 521.94,27.196 523.338,26.654 C524.393,26.244 525.979,25.756 528.898,25.623 C532.057,25.479 533.004,25.448 541,25.448 C548.997,25.448 549.943,25.479 553.102,25.623 C556.021,25.756 557.607,26.244 558.662,26.654 C560.06,27.196 561.058,27.846 562.106,28.894 C563.154,29.942 563.803,30.938 564.346,32.338 C564.756,33.391 565.244,34.978 565.378,37.899 C565.522,41.056 565.552,42.003 565.552,50 C565.552,57.996 565.522,58.943 565.378,62.101 M570.82,37.631 C570.674,34.438 570.167,32.258 569.425,30.349 C568.659,28.377 567.633,26.702 565.965,25.035 C564.297,23.368 562.623,22.342 560.652,21.575 C558.743,20.834 556.562,20.326 553.369,20.18 C550.169,20.033 549.148,20 541,20 C532.853,20 531.831,20.033 528.631,20.18 C525.438,20.326 523.257,20.834 521.349,21.575 C519.376,22.342 517.703,23.368 516.035,25.035 C514.368,26.702 513.342,28.377 512.574,30.349 C511.834,32.258 511.326,34.438 511.181,37.631 C511.035,40.831 511,41.851 511,50 C511,58.147 511.035,59.17 511.181,62.369 C511.326,65.562 511.834,67.743 512.574,69.651 C513.342,71.625 514.368,73.296 516.035,74.965 C517.703,76.634 519.376,77.658 521.349,78.425 C523.257,79.167 525.438,79.673 528.631,79.82 C531.831,79.965 532.853,80.001 541,80.001 C549.148,80.001 550.169,79.965 553.369,79.82 C556.562,79.673 558.743,79.167 560.652,78.425 C562.623,77.658 564.297,76.634 565.965,74.965 C567.633,73.296 568.659,71.625 569.425,69.651 C570.167,67.743 570.674,65.562 570.82,62.369 C570.966,59.17 571,58.147 571,50 C571,41.851 570.966,40.831 570.82,37.631"></path></g></g></g></svg>

View this post on Instagram

A post shared by Donna Moderna (@donnamoderna)

Catrinel Menghia are o relație din anul 2012 cu producătorul de film Massimiliano Di Lodovico, cu care are o fetiță. Micuța, pe nume Caroline Léon, a venit pe lume în luna februarie a anului 2019. „Felicitări, mama! Ce drăguț”, a scris Alina Ceușan, în timp ce Andreea Berecleanu și Lavinia Petrea i-au trimis câteva inimioare.
Catrinel Menghia a ales să trăiască în Italia
La doar 16 ani, Catrinel Menghia a fost descoperită de un agent de modelling în timpul unei călătorii la București. În doar șase luni, tânăra talentată a luat decizia curajoasă de a se muta în Italia pentru a urma o carieră în industria modei.
Catrinel a strălucit pe podiumurile marilor case de modă, printre care și Giorgio Armani, și a devenit rapid o prezență remarcabilă în lumea modei internaționale. Frumoasa româncă și-a urmat și o altă pasiune, actoria.
Acest nou drum a dus-o către proiecte cinematografice notabile, inclusiv filme precum „La promessa”, „Tutti i rumori del mare” și „Città Ideale”, unde a avut chiar și un rol principal. Catrinel a demonstrat că talentul ei nu se limitează la lumina reflectoarelor de pe podium, ci se extinde și în lumea fascinantă a cinematografiei.
Pe plan personal, Catrinel Menghia a fost căsătorită timp de șase ani cu Massimo Brambati, fost fotbalist și avocat, de care a divorțat în 2011. În 2012, ea l-a cunoscut pe Massimiliano Di Lodovico, iar cei doi au construit împreună o frumoasă poveste de dragoste, care rezistă și în prezent.