Moartea actorului Matthew Perry, la 54 de ani, a fost un accident ca urmare a „efectelor acute ale ketaminei", potrivit Departamentului de Medicină Legală al comitatului Los Angeles, transmite agenția DPA, preluată de Agerpres și The Guardian.
Matthew Perry, devenit celebru pentru interpretarea personajului Chandler Bing în sitcomul american de succes „Friends”, a fost găsit „în stare de inconştienţă în piscina reşedinţei sale” pe 28 octombrie, după care a fost pronunţat decesul.
O examinare post-mortem a concluzionat că Perry a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei, printre factorii care au contribuit la deces numărând-se „Înec, boală coronariană şi efectele buprenorfinei”, analgezic utilizat pentru a trata tulburările ce apar din cauza consumului de opioide.
Actorul ar fi făcut terapie cu perfuzii cu ketamina pentru depresie și anxietate înainte de moartea sa, a raportat Variety
„Modalitatea morţii este accidentul”, a confirmat Departamentul de medicină legală.
Conform medicului legist Raffi Djabourian,„la nivelurile ridicate de ketamină găsite în mostrele de sânge post-mortem, principalele efecte letale ar fi atât suprastimularea cardiovasculară, cât şi depresia respiratorie”.
Înecul contribuie ca urmare a probabilităţii scufundării în piscină după ce şi-a pierdut conştienţa; boală arterială coronariană contribuie din cauza exacerbării efectelor miocardice induse de ketamină asupra inimii.
Medicina Legală din LA:
În timpul vieţii, Perry a vorbit deschis despre lupta sa cu abuzul de substanţe şi cu dependenţa şi a înfiinţat chiar un adăpost pentru bărbaţii care se confruntă cu probleme similare.
După dispariţia sa, a fost înfiinţată în numele său o fundaţie ce îşi propune să îi ajute pe cei care se luptă cu dependenţa de substanţe.
Co-starul din „Friends„, Jennifer Aniston, care a interpretat-o pe Rachel Green, a fost printre cei care au solicitat public sprijinirea acestei fundaţii înfiinţată pentru a-i "onora moştenirea".
Cauza morții a fost făcut publică la câteva zile după ce Aniston a dezvăluit că discutase cu el prin mesaje în dimineaţa zilei în care a murit, descriindu-l pe Matthew Perry ca fiind „fericit şi sănătos”.
„Era fericit. Era sănătos. Se lasase de fumat. Intra în formă. Era fericit, asta e tot ce știu”, a spus ea, pentru Variety. „Am schimbat mesaje cu el în acea dimineață, amuzant Matty. Nu avea dureri. Era fericit”, a mai spus Aniston despre Perry.