În săptămâna 23-29 octombrie, au fost înregistrate 5.030 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, a informat Ministerul Sănătăţii, într-un raport transmis marţi, 31 octombrie, preluat de Agepres. Săptămâna trecută, numărul cazurilor noi era de 6.404.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 1.740 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în prezent, au fost înregistrate 3.497.226 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,54.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 231 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În ultima săptămână, au fost efectuate 3.629 de teste RT-PCR şi 38.883 de teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.951.620 de teste RT-PCR şi 14.294.730 de teste rapide antigenice.
Numărul de cazuri este în scădere de la finalul lunii septembrie. Numărul de noi infecții a scăzut la sub jumătate față de perioada menționată.
16-22 octombrie 2023: 6.404 cazuri
9-15 octombrie: 7.701 cazuri
2-8 octombrie: 9.719 cazuri
25 septembrie-1 octombrie: 13.165 cazuri
18-24 septembrie: 14.861 cazuri
11-17 septembrie: 11.226 cazuri