Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, miercuri, două contestaţii depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, la alegerile prezidenţiale din luna mai.
CCR a anunţat că în şedinţa de miercuri, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, a luat în dezbatere 3 contestaţii, potrivit News.ro.
„În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins contestaţiile formulate împotriva deciziei Biroului Electoral Central nr.20D din 11 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 şi deciziei Biroului Electoral Central nr.21D din 11 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a doamnei Marcu Maria la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, precum şi a semnului electoral”, au transmis jud...