Ce goluri umplem când facem cumpărături exagerate de Sărbători? „Dacă te simți singur, e posibil să cumperi compulsiv și să-ți decorezi casa spectaculos”

acum 10 luni 60

Singurătate, teamă, nevoia de validare și obiceiuri de zeci de ani. Psihologul Corina Dobre și sociologul Alfred Bulai explică, pentru Libertatea, ce se află în spatele cumpărăturilor exagerate de Crăciun și Revelion. 


De obicei, în decembrie, sumele cheltuite de români cresc de patru ori față de celelalte luni ale anului, potrivit platformei Curs de guvernare. Un sondaj făcut de CEC Bank, pe un eșantion de 1.200 de persoane din toată țara, arată că românii intenționează să fie mai cumpătați în 2023 privind cumpărăturile de Crăciun - 40% dintre ei vor să dea mai puțini bani decât anul trecut. 

„Faptul că ajungi să cheltui mult pe cadouri poate să vină din diverse vulnerabilități”, spune, pentru Libertatea, Corina Dobre, psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental. 


De pildă, există o teamă de abandon și că ai putea pierde relația cu apropiații: cu partenerul, cu părinții sau cu prietenii. „Ca să știe că ești acolo, cumperi lucruri scumpe sau faci cadouri peste buget, să le arăți că-ți pasă de ei. E o ancoră, te asiguri că lucrurile sunt bine”, adaugă specialista despre cheltuielile din această perioadă. 


Psiholog Corina Dobre - Fotografie din arhiva personală

Vorbește din experiența cu pacienții ei. Alte exemple de vulnerabilități au legătură cu nevoia de integrare într-un grup. Dacă persoanele cu care petrecem o bună parte din timp s-au obișnuit să ofere, înainte de Crăciun, decorațiuni la prețuri ridicate, vom proceda la fel. 


Singurătatea, de asemenea, ne împinge spre magazinele online și fizice. „Dacă te simți singur, e posibil să cumperi compulsiv și să-ți decorezi casa spectaculos”, mai spune Corina Dobre. Sau îți schimbi televizorul și canapeaua cu speranța că așa o să-ți fie mai bine. 


Și felul în care te raportezi la propria persoană contează. Dacă nu te consideri, în general, suficient de bun, te străduiești să cumperi un cadou prin care să dovedești că ești important și că meriți să fii văzut. 


Dincolo de vulnerabilități precum singurătatea, nici momentele de bucurie nu sunt indicate pentru cumpărături. Când cumperi cadouri, recompensa vine imediat, explică psihologul. 


Practic, deja ești entuziasmat și vrei să păstrezi nivelul acela de fericire. 


„Frica de recesiune ne fură din bucurie”


În această perioadă în care în spațiul public se discută des despre o posibilă recesiune apar însă și temerile financiare. „Cheltuim cu frică, nu ne bucurăm de ce cumpărăm. Frica de recesiune ne fură din bucurie”, adaugă psihologul Corina Dobre. Ceea ce poate duce la așa-numita supracompensare: nu m-am putut bucura de ceva ce deja am luat, așa că umplu iar coșul. 


Specialista amintește și cazurile de cumpărături compulsive, când există nevoia constantă de-a lua ceva nou. „E ceva ce avem de multă vreme și de Sărbători se poate accentua; crește bugetul, crește frecvența”. 


De la unele paciente - care au trăit lipsuri când erau mici - a aflat că fac cheltuieli compulsive, între altele, ca să se simtă în siguranță. Dacă nu cumpără, se neliniștesc. Ele nu ajung de obicei la terapie din această cauză, ci pentru că au anxietate sau sunt foarte critice cu sine. 


Sociolog: „Vrei să ai de toate, chiar dacă nu poți să mănânci atât de mult”


Sociologul Alfred Bulai explică, la rândul său, că trăim după un model cultural foarte vechi. 


„Penuria a fost în comunism, în anii ‘80. Și în lumea interbelică era, tocmai de aceea sărbătoarea a devenit importantă, pentru că aveai produse mai bune”, spune sociologul. 


Acesta amintește că, spre deosebire de alte vremuri, în prezent toată lumea are acces la produse variate, majoritatea însă de slabă calitate. Chiar dacă avem de unde alege tot anul, „o mare parte din populație cumpără de Sărbători lucruri un pic mai bune”, subliniază Alfred Bulai. 


Obiceiul de-a pregăti mese încărcate datează de foarte mulți ani, de aici și tăierea porcului, explică sociologul. „Faci o masă bogată și vrei să ai de toate, chiar dacă nu poți să mănânci atât de mult”, adaugă Bulai. „Mai ales acum, când există instrumente de marketing și presiuni ca oamenii să consume mai mult”. 


Cumpărătorii se bazează mai degrabă pe ceea ce simt decât pe informațiile pe care le primesc, scrie și The Lighthouse, publicație a Universității Macquarie din Sydney. Iar brandurile care  creează o legătură emoțională îi conving mai ușor pe oameni să scoată banii din portofel. 


Acum nici nu mai e nevoie să pășim în magazine, ajungem acolo prin doar câteva clicuri. Iar asta, arată cercetările, nu e întotdeauna în favoarea noastră: „Consumatorii sunt și mai entuziasmați când cumpără online și primesc lucrurile prin poștă”. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/ce-goluri-umplem-cand-facem-cumparaturi-exagerate-de-sarbatori-daca-te-simti-singur-e-posibil-sa-cumperi-compulsiv-si-sa-ti-decorezi-casa-spectaculos-4750687

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.