Ce i-a spus Marius Moga lui Kamara atunci când l-a auzit prima oară cântând. Compozitorul nu a vrut să colaboreze cu el. „Pentru ei a fost șocant”

acum 1 an 161

La începutul carierei sale, Kamara a trecut prin numeroase experiențe neplăcute, însă a învățat să treacă întotdeauna mai departe. Artistul a dezvăluit care a fost motivul pentru care Marius Moga nu a vut să colaboreze cu el, în urmă cu ceva ani.


„Înainte să apară trupa Alb Negru, la un an, era un eveniment.(...) Am trecut de mai multe etape, dar Moga nu m-a ales.


A spus: <Cânți foarte bine, dar ai un dinte ciobit>. Eu i-am zis: <Ok, dar se rezolvă>. Că prestația mea a fost foarte bună, aveam un pardesiu de piele, am cântat <Căsuța Noastră> de la Gică Petrescu și de la Dan Spătaru, <Țărăncuță>.


Pentru ei a fost șocant să vadă o persoană mai colorată care să cânte romanțe, nu am trecut de etapa respectivă. I-am mulțumit lui Moga, că imediat după aceea am făcut trupa.


Ăsta a fost destinul. În seara aia m-am dus la un club, mă întrebaseră bodygurazii dacă am invitație, dar toată lumea intra, nu era nicio listă.



Nu m-au lăsat să intru, mi-am dat seama..A trecut ceva timp, apoi trupa a avut succes, când am ajuns la același club, după o perioadă, mi-au zis: <<Domnule Kamara, vă rog, intrați>>.


M-am împrietenit și cu patronul, mulți ani am cântat în clubul în care nu m-au lăsat să intru, ei niciodată nu au știut că nu m-au lăsat să intru în acel club”, a mărturisit Kamara pentru Playtech.ro.


Intervenția făcut de Kamara


Kamara, fostul concurent de la Survivor România, a avut nevoie de intervenția medicilor pentru o problemă care îi dădea bătăi de cap de ceva vreme. Artistul și-a făcut o intervenție la nivelul feței și a făcut primele declarații despre starea lui.


„Revin ușor-ușor, că după Survivor am făcut și o operație de blefaroplastie, pentru că aveam niște pungi foarte mari sub ochi (…).


Blefaroplastia înseamnă că mi-am scos pungile de sub ochi și pielița de deasupra, care cade. Cumva, îmi oprea vederea periferică, ceea ce îmi permite acum să văd mai bine în lateral. Și plus nivelul estetic. Ideea este că totul decurge bine.


Trebuie să mă dau cu cremă solară timp de un an, cu cremă cicatrizantă timp de trei luni. Să port ochelari o lună jumate. Eu respect toate lucrurile astea și îmi este foarte bine”, a declarat Kamara potrivit Click.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/ce-i-a-spus-marius-moga-lui-kamara-atunci-cand-l-a-auzit-prima-oara-cantand-4710664

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.