Ce îl așteaptă pe Navalnîi în gulagul arctic IK-3: ierni lungi la minus 20 de grade, izolare extremă, brutalitate fizică și psihologică

acum 10 luni 70

Aliații opozantului rus cred că acesta a fost trimis într-o regiune atât de îndepărtată pentru a fi cât mai izolat, în așteptarea alegerilor prezidențiale de anul viitor, pe care Vladimir Putin este favorit să le câștige, scriu publicația independentă The Moscow Times și New York Times.

Criticul Kremlinului Aleksei Navalnîi a fost localizat luni, după trei săptămâni fără nicio veste despre el, într-o colonie penitenciară din regiunea arctică a Rusiei, a anunțat echipa sa.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi a declarat că acesta a fost găsit în colonia penitenciară IK-3 din Kharp, o așezare din districtul autonom Iamal-Neneț, la aproximativ 2.000 de kilometri nord-est de Moscova.

Aliatul lui Navalnîi, Ivan Jdanov, a explicat că închisoarea IK-3, care a fost ridicată în 1961 pe locul unui fost lagăr de muncă forțată din gulagul sovietic, este „una dintre cele mai nordice și mai îndepărtate” colonii de prizonieri din Rusia.

IK-3, aflată în districtul autonom Iamal-Neneț, este „una dintre cele mai nordice și mai îndepărtate” colonii de prizonieri din Rusia

Echipa lui Navalnîi a sugerat că transferul liderului opoziției are legătură cu viitoarele alegeri prezidențiale din martie, pe care Vladimir Putin vrea să le câștige. Autoritățile ruse au dorit astfel să „îl izoleze” pe Navalnîi, au spus apropiații lui.

Navalnîi a oferit și o primă reacție publicului, prin intermediul avocaților săi. Într-o postare pe rețelele sociale, el a glumit, spunând că este noul „Moș Crăciun”, anunțând în același timp unde anume se află.

El a subliniat că deocamdată nu poate spune povești exotice despre regiunea polară în care se află, deoarece nu a văzut altceva în afara celulei în care este deținut.

„Oricum, nu vă faceți griji pentru mine. Mă descurc foarte bine”, a mai spus Navalnîi.

Izolare extremă

Deținuții din IK-3, scrie New York Times, îndură ierni lungi, întunecate și reci cu temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius sau chiar mai scăzute, precum și nori de țânțari în timpul verii.

„Condițiile din coloniile regimului special sunt teribile, este clar că este vorba de detenție în izolare maximă”, a declarat Igor Kaliapin, un activist pentru drepturilor omului, citat de The Moscow Times.

„Cred că Navalnîi a fost trimis atât de departe tocmai pentru a asigura această izolare fizică maximă posibilă, astfel încât chiar și a face o călătorie acolo ar fi o problemă”, a observat el.

IK-3: What We Know About Navalny's New Prison Facility in the Arctic #Navalny #Russia #prison https://t.co/2oRFEoMIby pic.twitter.com/NM4ImdkgmA
— Eli Dror (@edrormba) December 25, 2023

IK-3 este cunoscută pentru că în anii 2000 l-a deținut pe Platon Lebedev, un fost partener de afaceri al fostului oligarh în exil Mihail Hodorkovski. Lebedev a fost condamnat pentru evaziune fiscală, spălare de bani și fraudă în ceea ce el și susținătorii săi au susținut că a fost un caz motivat politic.

„IK-3 a funcționat întotdeauna ca o colonie pentru recidiviști deosebit de periculoși”, a declarat pentru ziarul independent Novaia Gazeta jurnalistul rus Leonid Nikitinski, care a vizitat Kharp în 2006

Ivan Vostrikov, fostul coordonator regional al lui Navalnîi din Tiumen, care a vizitat și el Kharp, a declarat că „este aproape imposibil să scapi de acolo - sunt sute de kilometri de tundră pe de o parte și munții Urali de cealaltă parte”.

În ciuda izolării fizice a coloniei, IK-3 este totuși conectată la serviciul de mesaje electronice Zonatelecom, a precizat jurnalista rusă independentă Farida Rustamova.

Brutalitate fizică și psohologică

Relatările actualilor și foștilor prizonieri de la IK-3 descriu un mediu deosebit de dur, cu condiții de trai austere, dincolo de brutalitatea fizică și psihologică.

Unii prizonieri s-au plâns de lipsa hainelor și a altor lucruri esențiale în colonie, a scris publicația independentă Viorstka, citând documente judiciare.

Deținutul Maxim Bahvalov, care a executat o pedeapsă în IK-3 în perioada 2017-2020, a susținut că, la sosirea sa în colonie, i s-a pus la dispoziție doar o pereche de cizme de iarnă și o uniformă uzată.

Un alt deținut, Serghei Cesnokov, a afirmat că hainele sale au devenit inutilizabile, fără a fi înlocuite însă, și că se îmbolnăvea frecvent.

Deținutul Serghei Șeikin a intentat un proces împotriva coloniei în 2022, plângându-se că a fost închis într-o celulă lipsită de lumină naturală și apă caldă.

Biroul procurorului districtului autonom Iamal-Neneț a raportat cel puțin de două ori începând de anul trecut nerespectarea legilor privind protecția muncii, a reglementărilor privind siguranța la incendiu și a standardelor sanitare la IK-3.

Anul trecut, Serviciul Federal Antimonopol a inclus, de asemenea, IK-3 - care poate găzdui până la 1.050 de deținuți - în registrul său de contractori nesiguri, scrie The Moscow Times.

Alți prizonieri s-au plâns că se confruntă cu „stres psihologic” din cauza condițiilor, a precizat publicația Viorstka.

Unii chiar i-au acuzat pe gardienii închisorii de tortură.

„Când deținuții intră în colonie, sunt duși la baie. Când un om se dezbracă și se duce să se spele, apa este oprită și intră oameni cu măști și încep să îl bată. În cazul meu, acest lucru a durat aproximativ o jumătate de oră. Erau în jur de 15 persoane - atât deținuți, cât și angajați”, a declarat condamnatul Mikho Khulililidze, care și-a ispășit pedeapsa în IK-3.

„M-au pus pe podea și m-au bătut cu bastoane și pumni peste fese, pe cap, pe față, pe coaste. Nu au oferit nicio asistență medicală”, a mai spus el.

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/navalnii-ik-3-gulag-inchisoare-4758008

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.