Ce ne place să tăiem panglici!!! (foto)

acum 1 an 101

Într-o perioadă în care ar trebui să facem economii peste economii și în care tehnologia ne și ajută în acest sens, politicienii continuă să facă diverse cheltuieli inutile. Încă le place să apară pe la tv și în online în timp ce taie panglici tricolore.

Să fie așteptați cu pompă și, eventual, cu ansambluri folclorice și/sau copii îmbrăcați în costume populare. Cel mai recent caz de acest gen, și probabil nu ultimul, s-a întâmplat la Slatina, acolo unde a fost inaugurat noul sediu al Judecătoriei Slatina. Inaugurat doar în vorbe, că, în practică, abia la anul se vor desfășura procese acolo. Unde mai pui că instanţa se confruntă cu deficit de judecători.

 

De la marele eveniment din mica urbe olteană nu au lipsit ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, preşedintel Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Grădinaru, directorul de investiţii din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii, Adrian Cefălan. Toți veniți de la București cu mașini, șoferi etc etc.

Și acum declarațiile (că doar nu se putea altfel):

Alina Gorghiu: „Săptămâna trecută am inaugurat un corp nou de clădire la Tribunalul Gorj. Acum, împreună cu dumneavoastră, reuşim să marcăm finalizarea unui sediu nou pentru Judecătoria Slatina, o adevărată bijuterie arhitecturală. (…) Acest nou sediu a presupus o investiţie de peste 16 milioane de lei, nu ar fi fost realizabil fără muncă de echipă”, a spus Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a menţionat că vor continua lucările de modernizare a sediilor de instanţe, menţionând că până la finalul acestui an se vor finaliza lucările la sedii de instanţe din judeţele Dâmboviţa, Mureş şi Hunedoara. S-o duce la toate??

Preşedintele Judecătoriei Slatina, Petronela Stamatoiu: „Avem patru săli de judecată, avem un spaţiu destinat avocaţilor, un spaţiu care nu se regăseşte în actualul sediu, pentru că nu aveam efectiv unde să îl amenajăm, dar mai ales avem o cameră de audiere a minorilor şi intrăm şi noi astfel în rândul instanţelor moderne din ţară, cameră care a fost amenajată cu ajutorul colegilor mei de la Judecătoria Slatina. Deşi, aşa cum s-a spus, suntem foarte puţini în prezent la Judecătoria Slatina, doar 13 din 22”.

Preşedintele CSM, Daniel Grădinaru: „Este al doilea eveniment la care particip în calitatea de preşedinte al Consiliului, săptămâna trecută am participat la un eveniment similar la Tribunalul Gorj, în aceeaşi manieră s-au prezentat lucrurile. ( !!!!) Avem în desfăşurare o procedură care se va finaliza în luna martie anul viitor. Sperăm să se ocupe toate posturile vacante care au fost scoase la concurs. Cu tristeţe am aflat că această instanţă nu are în această procedură scoase posturi la concurs, însă vom găsi variante pentru a le ocupa şi pe acestea în viitor, fie variante temporare, fie sigur până definitivare”.

Directorul de investiţii din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii, Adrian Cefălan: „A trebuit să reconfigurăm toate spaţiile pentru a îndeplini cerinţele Ministerului Justiţiei. Pe de altă parte, faptul că vorbim de o clădire monument, care anul ăsta împlineşte 115 ani, în 1908 a fost finalizată, pe partea de momente trebuie să găseşti un echilibru între cerinţele celor de la Direcţia de Cultură, cerinţele avizatorilor, în special celor de la ISU, dar până la urmă, deşi a fost greu, iată-ne astăzi aici. A fost un drum lung ca şi istoric. Pe scurt, în 2014 se semna memorandumul pentru justiţie între Ministerul Justiţiei, Ministerul de Finanţe şi Ministerul Dezvoltării, prin CNI, cu două componente principale, acela de reabilitare a reşedinţelor instanţelor de judecată din municipiile de judeţ şi reabilitare a instanţelor de parchet din subordinea Ministerului Public. La acel moment am pornit la drum cu aceste investiţii. În 2016 am semnat aici contractul de proiectare (…), am obţinut aprobarea indicatorilor şi, undeva în 2020, în luna iulie, am început efectiv lucrările şi am avut norocul de a avea un constructor foarte bun. Însă, iată, am reuşit să finalizăm în trei ani această lucrare şi să o predăm la cheie. În continuare, Ministerul Dezvoltării, Compania Naţionale de Investiţii va investi în reabilitarea, extinderea şi construirea de sedii noi pentru instanţele de judecată, iar pentru judeţul Olt vom continua investiţiile”.

Potrivit preşedintelui Judecătoriei Slatina, activitatea judiciară în noul sediu va începe în prima parte a anului 2024, după finalizarea mutării documentelor şi echipamentelor din vechiul sediu.

Și când te gândești că ministrul putea să vadă clădirea și noile utilități cu un simplu telefon!!

The post Ce ne place să tăiem panglici!!! (foto) appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/ce-ne-place-sa-taiem-panglici-foto/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.