Ce relevanță are faptul că părinții din Carei care și-au chinuit copilul de 2 ani sunt simpatizanți ai AUR?

2024 a furat startul. Ni se propune să ne identificăm ca persoane cu partidul cu care vom vota la anul. Dacă îi vom alege „pe ai noștri”, suntem eminamente buni. Dacă votăm cu „ai lor”, ne pierdem calitatea de oameni. 

„Doi simpatizanți AUR din Carei și-au chinuit copilul de 2 ani”, au titrat ieri mai multe televiziuni și site-uri. Într-un scurt mesaj intitulat „Monștrii de AUR”, CTP a întrebat: „Vă miră?”. 

Sincer, da. Mă miră. Și este stupefiant că doi adulți ajung la sadismul de a-i face unui prunc acele lucruri. 

În același timp, ce însemnătate are faptul că ei sunt simpatizanți AUR? Dacă țineau cu UDMR, cu FCSB sau cu Dinamo, ar fi contat?

Când o să învăț să fiu jurnalist, proces care durează de 30 de ani, aș vrea să devin CTP. Cum șansele sunt infime, poate că mă transform la următoarea reîncarnare în cutia unde a aruncat el ciornele. Le iau și le public. 

Acum însă nu înțeleg ce vrea să spună. Ne definim pe noi înșine după partidul cu care am votat la ultimele alegeri? O opțiune politică sau alta ne face inferiori?

Dacă mergem dincolo de o persoană sau o publicație și ne referim la reacția publică, nedumerirea continuă: există trăsături antropologice ale votanților de dreapta sau de stânga? Se manifestă o superioritate morală a unora dintr-o tabără și, prin comparație, există construcția înapoierii celorlalți, prin însăși „nașterea politică” a lor?

2024 a început mai devreme și, probabil, va dura mai mult decât cele 12 luni oficiale. E precum calendarul bisericesc de pe peretele bunicilor. Pe dreptunghiul lucios apăreau rânduri cu scris negru, roșu, negru, apoi un nume de sfânt, zeci de zile pline de păcătoși, alt sfânt și, din nou, culoarea neagră. În principiu, dacă judecăm cu asprimea purității, luăm în calcul puțini oameni buni și mulți, foarte mulți decăzuți. 

Într-o democrație, alegerile presupun rareori să dai cu lancea în șarpe. De regulă, optezi între diversele soluții pentru societate, care decurg din armonizarea intereselor grupurilor. Însă în cele patru runde de alegeri ale lui 2024 ni se spune că va fi altceva, epopeic. Se înfruntă „bunii”, adică noi, cu „răii”, vasăzică ceilalți. 

Iar când spunem „răi”, mergem deja la fibra omului, la celulă. „Ceilalți” nu sunt doar tâmpiței, ca până acum, ei deja s-au malformat într-o specie diferită, care a rămas bipedă, însă e nonumană. 

Cei care votează altfel decât vrem noi alcătuiesc un conglomerat pe care, până acum, îl priveam drept „frână la progres”. Erau mulțimea celor care ne țin țara în loc. Pentru 2024, divergența a crescut: „ei” ne apar drept iraționali, periculoși, niște monștri latenți. Sunt o comunitate circumscrisă de către superioritatea noastră, ascendent care se bazează pe argumentul strălucit că, de vreme ce nu ne place de ei, e clar că au un defect violent din fabricație.

Și, în acest timp, violența fizică și verbală a atins marți cote de alarmă în Parlament. deputatul Simion a făcut-o „scroafă” pe colega sa de Parlament, Diana Șoșoacă, după ce aceasta a mers la liderul AUR și i-a urlat „Fătălăule!” și, cu adevărat de nepermis, „Globalistule!”. Tanasă de la AUR s-a dus să facă scandal celor de la UDMR. Pe holuri, luptătorul Ghiță îl trăgea de ureche pe deputatul Cernic de la USR, pe care l-a numit ”Trădător”.

În ușa intrării de la bufetul Parlamentului, pe fundalul pufuleților hipercalorici, Ghiță spunea „Ce, n-am voie să pun mâna?”, în timp ce-l împungea pe celălalt deputat ca pe maidan, convins de capacitatea sa superioară de a-l pune la pământ dacă e cazul. Da, 2024 a furat startul și nimeni nu cunoaște rezultatul alegerilor de anul viitor. Dar va fi o dezbatere de idei și de soluții, asta e clar. 

Foto ilustrativ: Hepta