Liderii Chinei şi Coreei de Nord, Xi Jinping şi Kim Jong-un, au schimbat luni, 1 ianuarie, mesaje de felicitare cu prilejul Anului Nou în care au insistat pe prietenia şi cooperarea dintre Beijing şi Phenian, scrie Agerpres preluând agenția spaniolă de presă EFE.
Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la stabilirea relaţiilor lor diplomatice, Xi şi Kim au anunţat împreună lansarea "Anului prieteniei" între cele două ţări, a informat presa de stat chineză.
Xi: Relația de "prietenie şi cooperare" a intrat într-o "nouă etapă istorică"
Xi a evidenţiat în mesajul său "relaţia tradiţională de prietenie şi cooperare" dintre China şi Coreea de Nord, care a intrat într-o "nouă etapă istorică" în ultimii ani.
"Ambele părţi şi-au intensificat comunicarea strategică, cooperarea pragmatică şi coordonarea în afacerile internaţionale şi multilaterale, promovând dezvoltarea relaţiilor lor, apărându-şi interesele comune şi menţinând pacea şi stabilitatea regională", a spus preşedintele gigantului asiatic.
Xi a subliniat că China "vede întotdeauna relaţiile cu Coreea de Nord dintr-o perspectivă strategică şi pe termen lung" şi că "salvgardarea, consolidarea şi dezvoltarea" prieteniei dintre cele două ţări este o "politică neclintită".
China și Coreea de Nord, "într-o nouă fază de dezvoltare a construcţiei lor socialiste", potrivit lui Kim
La rândul său, Kim a remarcat că "ambele ţări au intrat într-o nouă fază de dezvoltare a construcţiei lor socialiste" într-un moment în care "situaţia internaţională trece prin schimbări complexe".
Potrivit liderului nord-coreean, guvernele şi partidele de guvernământ ale ambelor ţări vor "întări schimburile şi cooperarea în sfera politică, economică şi culturală" şi "vor consolida colaborarea în lupta comună pentru a proteja pacea şi stabilitatea regională şi globală".
China este principalul partener strategic şi comercial al Coreei de Nord, ţară cu care împarte o graniţă de peste 1.400 de kilometri.
Foto: Profimedia Images