În ultima vreme am fost martori la efectele dezastruoase pe care le are consumul de droguri. Iar când vorbim despre acest subiect foarte sensibil cu siguranță ne vine în minte tragedia provocată în stațiunea 2 Mai în urmă cu mai bine de două luni de un tânăr de 19 ani din București, care a intrat cu mașina într-un grup de tineri și a ucis doi dintre ei, rănindu-i pe alții.
Din categoria drogurilor periculoase fac parte și opioidele, care reprezintă o clasă de substanțe care au efecte asupra receptorilor opioizi de la nivelul sistemului nervos central. Aceste substanțe, care sunt derivate în principal din opiu sau sunt sintetizate pentru a imita acțiunea substanțelor naturale, includ o varietate de compuși cu proprietăți analgezice și sedative puternice. De-a lungul istoriei, opiodele au fost utilizate în tratamentul unor afecțiuni grave, fiind eliberate exclusiv pe bază de prescripție medicală din cauza potențialului adictiv al acestora. Din păcate, consumate în exces, ele pot fi extrem de periculoase, iar în momentul de față, la nivel mondial, se poate vorbi de o adevărată criză a dependenței de opiode. În cele ce urmează îți vom spune tot ceea ce trebuie să știi despre aceste droguri și efectele periculoase pe care le au.
Ce sunt opioidele
Opioidele reprezintă o clasă de droguri și sunt definite de capacitatea lor de a lega și de a influența receptorii specifici de pe creier și din alte părți ale corpului. În general, au efecte analgezice și euforizante și determină o reducere a senzației de durere și o senzație de euforie sau relaxare intensă, potrivit Health Direct. Cu toate acestea, efectele acestora pot fi extrem de periculoase și pot duce la dependență severă, supradoză și chiar deces.
Există trei clase de opioide: naturale, semi-sintetice și sintetice. Opioidele clasice naturale sunt opiul și morfina. Opiul este extras din semnințele de mac, în timp ce morfina este componentul activ primar al opiului. Polipeptidele endogene neurale, precum endorfinele și enkefalina, sunt de asemenea opioide naturale. În ceea ce privește opioidele semi-sintetice, semisinteza este un tip de sinteză chimică ce folosește componentele izolate din surse naturale ca material de început. Opioidele semi-sintetice includ heroina, oxicodona, oximorfona și hidrocodona. În sfârșit, opioidele sintetice sunt făcute prin sinteză totală, în care molecule mari sunt sitetizate într-o combinație în mai mulți pași petrochimici. În această categorie intră buprenorfina, metadona, fentanilul, alfentanilul, levorfanolul, meperidina, codeina și propoxifenul.
În același timp, există și opioide fără utilizare medicală legitimă, care se încadrează în clasa drogurilor ilegale de abuz.
Ce este dependența de opioide
Din cauza efectului euforizant pe care îl au, drogurile opioide prezintă un potențial ridicat de a induce dependență. Cauzele dependenței de opioide sunt complexe. Această afecțiune este determinată de o combinație de factori genetici, de mediu și de stil de viață, unii nefiind pe deplin identificați.
Dependența de opioide sau adicția este o afecțiune cronică (sindrom), care se caracterizează printr-o dorință puternică și compulsivă a unei persoane de a continua consumul de opioide, chiar și atunci când acestea nu mai sunt necesare din punct de vedere medical. Administrate în mod abuziv, acestea pot provoca grave probleme de sănătate sau le pot agrava pe cele existente. Cele mai multe opioide pot produce dependență chiar și atunci când sunt prescrise corespunzător și administrate în conformitate cu indicațiile medicului.
Multe morfinomimetice sunt utilizate greșit, iar în această situație se poate ajunge la abuzul de opioide mai puternice sau chiar ilegale, așa cum este heroina. Persoanele care devin dependente acordă de regulă prioritate consumului de droguri, trecând în plan secund restul activităților din viața lor și având adeseori un impact nefast asupra relațiilor interumane, profesionale, precum și probleme de ordin economic.
Consumul abuziv de opioide este mai puțin grav decât dependența și, de obicei, nu implică dependență fizică față de drog. În esență, abuzul de opioide este reprezentat de consecințele negative semnificative repetate care pot apărea prin utilizarea recurentă a opioizilor. Atunci când un individ folosește o cantitate suficientă de opioizi va intra într-o stare de euforie. Unele persoane au experimentat situații nefericite pe fondul consumului de droguri opioide. Dacă aceștia iau o cantitate prea mare din substanță va apărea fenomenul de supradoză.
Indivizii care folosesc opioide în mod regulat, chiar și doar pentru câteva zile, pot dezvolta toleranță la drog și pot apărea simptome psihologice și fiziologice în clipa în care persoana respectivă va înceta să folosească opiode. Sindromul de abstinență asociat opioidelor este foarte similar cu un caz grav de gripă.
Ce efecte periculoase au opioidele
Opioidele modifică neurobiochimia creierului și induc fenomenul de toleranță dacă sunt consumate în mod abuziv, ceea ce înseamnă că în timp doza trebuie crescută pentru a obține același efect, scrie site-ul MediJobs.
Consumul de droguri opioide pe o perioadă de timp îndelungată determină apariția dependenței. În acest fel, atunci când persoana intoxicată încetează să își mai administreze unul dintre medicamentele opioide se va confrunta cu o serie de simptome fizice și psihologice de sevraj, cum ar fi diareea, agitația, anxietatea, tahicardia. În unele cazuri mai grave pot apărea alodinia și hiperalgezia. Trebuie să știi că dependența fizică nu este același lucru cu dependența psihică. În pofida faptului că toți cei care consumă opioide pe o perioadă de timp mai lungă vor deveni dependenți, doar un procent mic ajung să experimenteze nevoia compulsivă și permanentă de a consuma în continuare opioide.
Ce este supradoza
Unul dintre cele mai mari pericole asociate cu consumul de opiode este riscul crescut de apariție a supradozajului (supradoza). Din cauza faptului că aceste substanțe acționează asupra sistemului nervos central, supradoza poate duce la oprimarea funcției respiratorii, care poate fi fatală. În unele situații, dependența de opioide poate provoca grave probleme de sănătate care pot pune în pericol viața persoanei dependente, inclusiv riscul de supradozaj. Atât opioidele legale, cât și cele ilegale prezintă un risc de supradozaj în cazul în care doza administrată este prea mare sau dacă opioidele sunt combinate cu alte medicamente, în special cu tranchilizante benzodiazepine.
În general, supradozajul apare atunci când se administrează doze mai mari de opioide comparativ cu cea cu care este obișnuit corpul. O doză foarte mare poate fi ingerată brusc, printr-o cantitate mare de substanță, sau treptat, pe măsură ce drogul se acumulează în organism într-o perioadă mai lungă de timp. Fenomenul care pune în pericol viața consumatorului este reprezentat de deprimarea respiratorie, care are ca rezultat pierderea cunoștinței și chiar decesul, mai ales în situațiile în care nu se intervine cu tratament de urgență, mai scrie MediJobs.
Opioidele, folosite doar sub supravegherea medicului
Așa cum spuneam, consumul de opioide poate fi asociat cu riscuri semnificative pentru sănătate, inclusiv dependență, supradoză și alte efecte secundare grave. Opioidele pot fi folosite, însă, în tratarea diverselor dureri, însă pentru a evita apariția efectelor secundare și a riscului de dependență, trebuie să fie utilizate doar sub supravegherea unui medic specialist și să se urmeze recomandările acestuia cu privire la dozare și la utilizare.
Există anumite măsuri de precauție de care orice persoană care consumă opioide poate ține cont pentru a minimiza riscurile asociate. Iată în continuare recomandările specialiştilor pentru folosirea opioidelor:
Nu utiliza niciodată opiode fără prescripție medicală eliberată de un doctor. Acesta poate evalua nevoile tale și poate prescrie tratamentul potrivit, relatează Medlineplus.gov. Discută cu medicul tău despre orice alte medicamente pe care le folosești sau despre ce afecțiunile de care suferi deoarece unele medicamente pot interacționa cu opiodele.
Nu lua o doză mai mare decât cea prescrisă de medic. Creșterea dozei fără recomandarea doctorului poate duce la supradoză și la alte complicații grave. În plus, nu schimba și nu combina dozele fără a consulta medicul.
Fii atent la reacțiile pe care le ai la medicament. Dacă observi orice schimbări semnificative în starea ta de sănătate ori dacă apar efecte secundare neașteptate, precum dificultăți de respirație, stare de greață sau amețeli severe, anunță imediat medicul.
Evită consumul băuturilor alcoolice în timp ce iei opioide. Alcoolul poate amplifica efectele secundare ale opiodelor și poate crește riscul de supradoză.
Sub nici o formă nu te urca la volan dacă iei opioide deoarece acestea pot afecta capacitatea de concentrare. Evită activitățile care necesită concentrare intensă sau coordonare până când nu știi exact în ce fel te poate afecta medicamentul.
Păstrează opiodele într-un loc sigur, inaccesibil copiilor sau altor persoane care nu ar trebui să aibă acces la ele. Urmează instrucțiunile de depozitare de pe eticheta medicamentului.
În cazul în care observi că ai dezvoltat o anumită dependență, cum ar fi nevoia de a lua doze mai mari pentru a obține același efect ori senzația de retragere atunci când nu iei medicamentul, anunță imediat medicul. Este foarte important să semnalezi orice problemă legată de dependență cât mai repede posibil.
Care este diferența dintre opioide și opiacee
Diferența dintre drogurile opioide și opiacee este subtilă și se referă la originea acestor substanțe, precum și la utilizarea lor. Cei doi termeni sunt uneori utilizați interschimbabil și, cu toate că fac parte din aceeași familie de medicamente, sunt, totuși, două noțiuni diferite.
Termenul „opioid” este termenul generic pentru orice drog opioid și se referă la substanțele care se leagă de receptorii opioizi existenți la nivelul sistemului nervos central, indiferent de origine, fie aceasta naturală ori sintetică. În categoria drogurilor opioide putem include atât substanțele derivate din opiu, cât și compușii sintetici care imită acțiunea opioizilor naturali.
Pe de altă parte, termenul „opiacee” se referă strict la substanțele care sunt derivate din opiu, care este o substanță naturală extrasă din planta de mac. Din familia opiaceelor fac parte morfina și codeina, care sunt două dintre cele mai vechi și mai cunoscute substanțe opioide. Prin urmare, toate opiaceele sunt opiode, însă nu toate opiodele pot fi opiacee.
Vezi şi care sunt ţările cu cele mai dure legi antidrog din lume!