Cei mai periculoși 10 criminali care sunt liberi printre noi. Poliția Română îi caută, cum au reuşit să dispară

acum 1 an 73

Pe lista celor peste 2.600 de persoane date în urmărire de poliţie sunt 30 de condamnaţi pentru omor. Au ucis oameni și-au primit pedepse grele pentru asta, dar ei se bucură în continuare de libertate.


Unii dintre fugarii condamnaţi pentru crimă au reuşit să scape de poliție imediat după ce au ucis. Alţii însă au fost arestaţi şi puşi în libertate de magistraţi, care au considerat că ei nu reprezintă un pericol public pentru societate. 


Libertatea vă prezintă cazurile celor mai periculoşi criminali pe care poliţia îi caută și acum, pentru a-i duce în spatele gratiilor.


O lovitură de ciocan şi un nevinovat acuzat de crimă


În seara zilei de 26 noiembrie 2005, Ion M., din satul Goanţa (Mehedinţi), a rămas fără semnal la televizor, aşa că a mers pe uliţă, la stâlpul unde se afla antena, ca să repare defecţiunea. Era însoţit de fiul său şi de câinele din curte. Văzându-le lanternele, pe drum li s-a alăturat şi un vecin. 


La un moment dat, pe lângă ei a trecut, cu bicicleta, Costică M., de 20 de ani. Câinele s-a luat după el, lătrându-l, iar tânărul s-a oprit şi a început să înjure. Ion i-a răspuns şi el la fel, conflictul dintre familiile lor fiind unul vechi. 


Atunci, Costică s-a urcat pe bicicletă şi a dat fuga la Telu Amegica. I-a povestit ce s-a întâmplat și i-a spus că-i e frică să meargă singur acasă. Amegica, tot de 20 de ani, i-a zis că-l duce el şi s-a înarmat cu un ciocan. 


Pe drum, cei doi s-au întâlnit cu Ion M. şi cu fiul său, care se întorceau acasă. Când s-au văzut, au început să se înjure, iar Amegica s-a apropiat de Ion şi i-a dat cu ciocanul în cap. Bărbatul a murit la spital, a doua zi. 


Telu Amegica

În ancheta ce a urmat, Costică M. a spus că el a comis fapta și a fost trimis în judecată pentru omor, deși n-a ştiut să spună ce s-a întâmplat cu ciocanul, iar fiul victimei, martor la crimă, a declarat tot timpul că Amegica i-a lovit tatăl. Condamnat iniţial la 15 ani de închisoare, Costică M. a fost achitat de Curtea de Apel Craiova, în 2007.


Cinci ani mai târziu, prim-procurorul din Mehedinţi a decis redeschiderea cazului, iar Amegica a fost reţinut, pentru omor calificat. Tribunalul Mehedinţi a respins însă arestarea lui preventivă, iar Curtea de Apel Craiova l-a obligat să nu părăsească ţara. 


După patru luni însă, tot Curtea de Apel i-a ridicat această restricţie, „măsura dispusă nefiind oportună și necesară”, pentru că, explicau judecătorii, Amegica era cercetat pentru o crimă comisă în urmă cu 8 ani.


În noiembrie 2014, Tribunalul Mehedinţi l-a condamnat pe Amegica la 20 de ani de închisoare, dar Curtea de Apel Craiova i-a redus pedeapsa la 13 ani. Telu Amegica n-a făcut nicio zi de închisoare. Poliţia Română îl caută de opt ani, inclusiv cu ajutorul Interpol. 


L-au convins cu „faci o armată şi vii înapoi”


În procesul lui Amegica a fost audiat ca martor Costică M. De această dată, procurorii au dispus evaluarea lui psihiatrică, specialiștii concluzionând că tânărul, care provenea „dintr-o familie modestă”, avea „putere de concentrare redusă şi intelect limitat”.


În sala de judecată, el a mărturisit că familia lui Amegica l-a convins să ia fapta asupra lui, asigurându-l că „o stea un an la închisoare, cât o armată”. I-au promis 2.000 de euro, i-au plătit avocaţii, iar cât a fost închis, l-au vizitat şi i-au trimis pachet. Rudele lui Costică au confirmat spusele acestuia. 


Ca probă, a fost depusă şi o scrisoare pe care Costică a primit-o de la Amegica, în închisoare. Îl încuraja să nu fie disperat, că el şi familia lui sunt alături de el şi să stea liniştit, că „faci o armată şi vii înapoi”. Amegica n-a recunoscut că a trimis scrisoarea, dar expertiza grafologică a confirmat că scrisul e al lui. 


Experţii au comparat acea scrisoare cu cererea pe care Amegica o depusese, la câteva luni după crimă, pentru eliberarea unui paşaport. 


Trei rakeţi, căutaţi pentru uciderea unui om de afaceri


Când familia afaceristului Valeriu D. a trecut la executarea silită a nepotului care nu-i restituise un împrumut de 950.000 de lei, acesta a luat legătura, prin alţii, cu Ion Druţă, zis Vanea Pisateli, un temut raket din Republica Moldova. I-a spus că ar vrea să „îl scuture un pic” pe Valeriu D. şi, ca să impulsioneze lucrurile, a adăugat că unchiul său, un prosper om de afaceri din Bacău, „ține în casă vreo 300.000 de euro”. 


Pisateli l-a trimis în România pe Ramazan Murtazaliev, fost campion la judo în Republica Moldova, cu un comando din care făceau parte Alexei Vîjîilă, Iurie Procopenco, Andrei Trofim, Petru Calamanov şi Sergiu Cebotari. 


În noaptea de 10/11 august 2011, cei şase rakeţi au năvălit în casa bărbatului de 65 de ani. Fraţii lui Pisateli, Tudor şi Grigore Druţă, au rămas în apropiere, pentru a supraveghea operaţiunea.


„Am intrat toţi şase pe uşa care era deschisă, cu ciorapi pe faţă, iar Serioja cu Ramazan l-au legat cu scotch pe stăpân”, a povestit unul dintre rakeţi, Alexei Vîjîilă. Pentru că gura şi nasul i-au fost acoperite cu bandă adezivă, afaceristul a murit asfixiat. Unul dintre rakeţi a încercat să-l resusciteze: i-a dezlegat mâinile şi l-a stropit cu apă. 


Apoi, cei şase au băut din sticlele aflat în bar și au răscolit casa, în căutarea banilor. N-au găsit decât 700 de dolari, pe care i-au luat, şi câteva bijuterii din aur, de care nu s-au atins. După uciderea lui Valeriu D., cei şase au fugit în Bulgaria. De acolo, au ajuns în Ucraina unde au tâlhărit mai multe locuinţe, iar în aprilie 2012 au fost arestaţi.


În timp ce se afla în custodia ucrainenilor, Alexei Vîjîilă a făcut un autodenunţ despre crima din Bacău. A povestit tot, spunând că el a încercat resuscitarea victimei. Anchetatorii de la noi au reuşit să probeze, în baza localizării telefoanelor celor şase, că ei s-au aflat în casa victimei, în noaptea crimei. Au fost acuzaţi de omor şi trimişi în judecată, pe rând. 


În mai 2016, nepotul lui Valeriu D. a fost condamnat definitiv la 14 ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Nicuşor G., cel care l-a ajutat să ia legătura cu Pisateli. Un alt intermediar, Dragoş Niţă, a primit 12 ani de închisoare. Fraţii Tudor Druţă  şi Grigore Druţă, acuzaţi de instigare la omor, ar trebui să stea 15 ani în spatele gratiilor, dar ei sunt căutaţi şi acum de Poliţia Română. 


La fel şi Andrei Trofim, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru crimă. Dispărut este şi Ramazan Murtazaliev, care în martie 2021 a primit 10 ani de închisoare, dar şi Petru Calamanov, condamnat recent la 10 ani de închisoare. În acelaşi dosar, Ion Druţă, zis Pisateli, a primit 10 ani de închisoare, pentru instigare la omor. Decizia instanţei nu este definitivă.


Ramazan Murtazaliev, Andrei Trofim și Petru Calamanov

Din grupul celor şase rakeţi care l-au ucis pe afaceristul din Bacău, doar trei sunt în spatele gratiilor: Iurie Precopenco, condamnat la 7 ani de închisoare, Sergiu Cebotari şi Andrei Vîjîilă, care au de executat câte 10 de închisoare.  


Prins de greci şi pus în libertate de judecătorii români


În noaptea de 6 noiembrie 2008, bucureşteanul Romică Fleican, zis Belitu, a urcat într-o căruţă cu încă trei prieteni şi a mers la furat de fier vechi, de la o betonieră aflată în construcţie din Glina. 


Paznicii de acolo au fost bătuţi cu bâte, cu bare metalice şi cu pietre, iar unul dintre ei a murit, din cauza loviturilor primite. Imediat după crimă, Fleican, care avea atunci 20 de ani, a fugit în Grecia. Acolo a comis mai multe furturi din locuinţe şi a fost arestat în septembrie 2009, fiind condamnat la 8 ani de închisoare.


Romică Fleican

În acelaşi an, complicii lui au fost condamnaţi în România la închisoare pe viaţă, pentru crima de la Glina. Dosarul lui Fleican a fost disjuns, iar în septembrie 2013 a fost transferat de autorităţile elene în România. 


Trimis în judecată pentru omor deosebit de grav, Fleican a fost achitat şi pus în libertate de Tribunalul Bucureşti, în decembrie 2014. Judecătorul a avut îndoieli cu privire la vinovăţia sa după ce, la proces, complicii lui, aflați în închisoare, şi-au schimbat declaraţiile din anchetă și au spus că Fleican n-a participat la bătaie.


Procurorii au atacat decizia, iar la Curtea de Apel Bucureşti, unul dintre complici a mărturisit că a minţit la Tribunal, pentru că Fleican i-a promis că va avea grijă de el, cât e la închisoare. Judecătorii au dedus că „martorii și-au schimbat declarațiile pentru a-l proteja pe inculpat”, iar în iunie 2016 l-au condamnat pe Fleican la 20 de ani de închisoare.


El a reușit însă să scape din nou, iar Poliţia Română îl caută de şapte ani şi l-a dat în urmărire şi prin Interpol.


Arestat şi pus în libertate, în cursul anchetei


Silviu Bruzlea e căutat de poliţie din 2012, de când a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare. Anii din pedeapsă sunt egali cu vârsta pe care o avea Bruzlea, atunci când a comis o crimă.


Silviu Bruzlea

În noaptea de 16 septembrie 2007, el se afla, cu prietenii săi, la discoteca „Tiger” din satul hunedorean Tâmpa. La un moment dat, prietena lui i-a spus că a fost jignită de Ciprian Ş., un tânăr de 18 ani, care era băut în acea seară. 


Nervos, Bruzlea a mers acasă, şi-a luat bâta de baseball şi, împreună cu alţi doi amici de-ai săi, l-au aşteptat pe Ciprian să plece de la discotecă. Pe drum, tânărul a fost snopit în bătaie și a murit la spital, din cauza loviturilor primite. 


Pe 2 octombrie 2007, agresorii săi au fost arestaţi. Dar pentru că judecătorii au întors dosarul la procurori, iar în cursul anchetei durata arestului preventiv nu poate depăşi 180 de zile, Curtea de Apel Alba Iulia i-a pus în libertate pe cei trei, în martie 2008. De atunci, ei au dispărut, rând pe rând, înainte de pronunţarea verdictului final.


Doi dintre ei au fost găsiţi, între timp, de poliţie, în Italia sau după ce s-au întors acasă. Silviu Bruzlea a rămas singurul dat în urmărire. 


A fugit în pădure și a dispărut definitiv


Ion Roşian a fost văzut ultima oară în ziua crimei. Fugea spre pădure, având în mână toporul cu care o omorâse pe fosta lui concubină. Era 17 august 2020.


Ion Roșian

Cei doi se despărţiseră în primăvara acelui an, după 18 ani de viaţă împreună. Ea a plecat apoi în străinătate şi s-a angajat ca badantă, pentru a-şi creşte cei cinci copii. Apoi a început o nouă relație, iar Roşian, aflând asta, a anunţat că o să o omoare. Nimeni nu l-a crezut în stare.


În ziua crimei, bărbatul de 43 de ani s-a învoit de la serviciu şi-a mers acasă la fratele fostei concubine, în satul Stăncilova, acolo unde ştia că o găseşte şi pe ea. Femeia era în curte, pe un balansoar, şi vorbea la telefon, atunci când Roşian s-a apropiat de ea şi a început să o lovească.


A fost arestat în lipsă, iar în februarie anul acesta, Tribunalul Caraș-Severin l-a condamnat la 18 ani de închisoare. 


A zburat de sub nasul anchetatorilor


Pe Valerică Mîzgă, Poliţia Română îl caută de 17 ani, pentru o crimă pe care acesta a comis-o, împreună cu doi complici, în Ungaria. 


Valerică Mîzgă

Pe 5 martie 1997, cei trei români au torturat şi ucis prin sugrumare un medic stomatolog care îi primise în casa lui şi-i ajuta să-şi găsească de muncă. În acea zi, spune fiul victimei, medicul anunţase că va primi 100.000 de forinţi de la serviciu. Criminali au plecat însă cu doar 2.000 de forinţi, găsiţi în portofelul bărbatului, şi cu maşina acestuia, pe care au vândut-o, a doua zi, în Budapesta.


După comiterea crimei, Mîzgă, care avea atunci doar 20 de ani, a fugit în Ucraina. A fost găsit şi a stat un an în arestul poliţiştilor unguri, cărora le-a declarat că nici măcar nu a trecut prin localitatea unde a fost comisă crimă. Dar urma de salivă de pe o ţigară ridicată din locuinţa victimei îl plasează la locul faptei, subliniază anchetatorii.


În 2006, autorităţile judiciare din Ungaria au solicitat procurorilor români să preia dosarul. Iar Mîzgă, care se afla în țară, a dispărut din nou, după ce a aflat că unul dintre complici a fost audiat la Parchetul din Miercurea Ciuc. În documentele din dosar se precizează că el „a ieșit din România la data de 23 iulie 2006, prin Aeroportul Otopeni”. Acuzat de crimă, bărbatul nu avea impusă nicio măsură preventivă.


În 2011, Valerică Mîzgă a fost condamnat definitiv la 21 de ani şi 6 luni, pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie. 


A fugit în Spania, unde a comis alte crime


În noaptea de Crăciun din anul 2000, Petru Arcan și complicele său, Gabriel O., au atacat o familie din Satu Mare, în propria casă. Patru oameni au fost snopiţi în bătaie, iar unul dintre ei a fost ucis. Victima, care se ocupa cu procurarea de paşapoarte false, îl păcălise pe unul dintre prietenii lui Arcan, iar el a decis să-i dea o lecţie.


Petru Arcan

Arcan e din Republica Moldova şi avea 23 de ani atunci. A aflat de la cel înşelat planul casei, dar şi faptul că victima își ținea cheile de la poartă pe un stâlp de la intrare. După ce au păcălit câinii din curte, aruncându-le crenvurști, Arcan şi Gabriel O. au găsit o uşă neîncuiată și au pătruns în locuință. 


La parter dormeau victima şi soţia lui, iar la etaj, socrii acestuia. „Spațiul era slab luminat de la beculețele de pe brad și de la acvariu”, notează procurorii, în rechizitoriu. Arcan l-a lovit pe bărbat cu o bâtă, până când a văzut că nu mai mișcă. Apoi a dat în soţia acestuia şi în mama ei care, auzind zgomote, a coborât, să vadă ce se întâmplă.


Ultimul atacat a fost socrul victimei. Plin de sânge, acesta l-a rugat pe Gabriel O. să-l lase să meargă la baie, ca să se spele. A reuşit să scape din casă și a mers la vecinul său, de unde a sunat la poliție. Când au văzut că el a dispărut, Arcan şi complicele său au rupt-o la fugă. Au luat cu ei mai multe bijuterii din aur, două telefoane mobile şi banii găsiţi în casă: 7.000 de dolari, 3.000 de mărci, 30.000 de forinți şi un milion de lei.


Arcan a plecat rapid din România și a ajuns în Spania. Complicele lui a fost arestat, iar în 2002 a fost condamnat, pentru crimă, la 15 de ani de închisoare. S-a liberat condiţionat în iunie 2011. 


Tot în 2011, Arcan a fost condamnat definitiv, pentru omor deosebit de grav, la 30 de ani de închisoare. El a primit sentinţa într-un penitenciar din Spania, unde era închis pentru alte crime, comise pe teritoriul acestui stat. Pedeapsa de acolo îi expiră în anul 2083.


Scos de sub control judiciar, prin decizia de condamnare


Pe 30 aprilie 2016, în ajunul Sărbătorilor Pascale, Florin Stănescu s-a întâlnit cu prietenul său. Emil B.. Au băut împreună toată după-amiaza, iar în jurul orei 18.00, cei doi, proprietari de Audi, au vrut să vadă care dintre maşini e mai rapidă şi s-au luat la întrecere pe strada principală din Darabani. Conduceau în paralel, ocupând ambele benzi, cu 150 km/h.


Florin Stănescu

Era sâmbătă, iar strada părea pustie. Dar la un moment dat, pe traseul vitezomanilor au apărut o căruţă şi o altă maşină, care au fost izbite frontal. Şoferița autoturismului lovit, o tânără de 20 ani, a murit în urma accidentului. Fratele ei, de 13 ani, pasager în maşină, a fost rănit. La fel, şi cei trei bărbaţi care se aflau în căruță.


Stănescu şi Emil B. au fost reţinuţi. Ambii aveau o alcoolemie de peste 1 g ‰. Au fost acuzaţi de omor, tentativă de omor, conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.


Cei doi au stat în arest preventiv până pe 29 iulie 2016, când Curtea de Apel Suceava i-a pus sub control judiciar. O lună mai târziu, ei fost trimişi în judecată, iar în octombrie 2017 au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni de închisoare.


Tot atunci, Tribunalul Botoşani a dispus ridicarea controlului judiciar sub care se aflau cei doi condamnaţi pentru omor. Judecătorul a apreciat că măsura „nu se mai justifică din punct de vedere procedural. Durata cât inculpații s-au aflat sub măsuri preventive a fost de circa un an și 6 luni, suficientă pentru ca inculpații să conștientizeze și pe această cale, despre consecințele faptelor lor”.


În aprilie 2018, Curtea de Apel Suceava a majorat pedepsele celor doi, la 8 ani şi 7 luni de închisoare. Dar Florin Stănescu dispăruse din ţară, înainte de verdictul final. Bărbatul de 53 de ani, care are și cetăţenie franceză, e căutat în continuare de Poliția Română.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/top-10-cei-mai-periculosi-criminali-in-libertate-cautati-de-politia-romana-cum-au-reusit-ei-sa-dispara-si-sa-scape-de-anii-grei-de-inchisoare-4711664

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.