Cel puţin 20 de persoane rănite, în urma unui atac cu dronă lansat din Yemen asupra oraşului israelian Eilat

acum 1 luna 22

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite miercuri după ce o dronă lansată din Yemen a lovit oraşul israelian Eilat de la Marea Roşie, aflat la graniţa cu Iordania şi Egipt, a declarat serviciul medical de urgenţă Magen David Adom (MDA), echivalentul israelian al Crucii Roşii, relatează Reuters.

Acesta a precizat că două persoane au fost grav rănite, în timp ce altele au suferit răni uşoare.

Armata israeliană a declarat că o dronă lansată din Yemen a căzut în oraşul Eilat, adăugând că au avut loc doar încercări de interceptare.

Ziarul Israel Hayom a declarat, citând o investigaţie iniţială, că sistemele de apărare aeriană nu au reuşit să intercepteze drona. Atacul de miercuri are loc la câteva zile după ce rebelii houthi din Yemen, sprijiniţi de Iran, au lansat o dronă care s-a prăbuşit într-o zonă cu hoteluri din Eilat, soldându-se cu pagube materiale, însă fără a se înregistra victime.

Rebelii houthi au lansat rachet...

Sursa: https://tvrinfo.ro/cel-putin-20-de-persoane-ranite-in-urma-unui-atac-cu-drona-lansat-din-yemen-asupra-orasului-israelian-eilat/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.