Accidentul s-a produs vineri dimineață, pe insula principală a Indoneziei, Java, la aproximativ 500 de metri de gara Cicalengka, după ce un tren local pentru navetiști şi trenul expres Turangga, care face legătura între oraşele Surabaya şi Bandung, au intrat în coliziune, informează AP.
În urma impactului puternic, 4 persoane au murit și cel puțin alte 37 au fost rănite, după ce mai multe vagoane au sărit de pe șine și s-au răsturnat.
În imaginile video transmise, se văd mai multe vagoane deraiate, iar unul dintre ele este răsturnat într-un câmp de orez. Oamenii țipau panicați, în timp ce încercau să iasă din tren, în timp ce ambulanțele preluau răniții.
„Am fost atât de șocată, că nu m-am putut mișca o clipă, a fost o confuzie totală. Apoi mi-am luat geanta și am sărit afară (n.r. - din vagon)”, a spus Heri Aliyu, pasageră în al treilea vagon al expresului Turangga.
Potrivit autorităților locale, în cele două garnituri se aflau 478 de oameni. „Turangga transporta 287 de pasageri, iar trenul metropolitan - 191”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Java de Vest, Ibrahim Tompo.
Toţi pasagerii au fost evacuaţi, iar 37 dintre răniţi au fost transportaţi la un spital din apropiere. Cel puțin patru membri din echipajele celor două trenuri au murit, este vorba despre conductorul și asistentul său din trenul de navetiști și un steward și un agent de securitate din trenul expres, a transmis Ibrahim Tompo.
Potrivit presei locale, accidentul s-a produs după ce trenul de navetiști a primit aprobarea pentru a pleca exact în momentul în care trenul expres se apropia de stația Cicalengka. De obicei, trenul de navetiști oprește în gara Haurpugur pentru a lăsa loc trenului expres să treacă.
„Nu vrem să speculăm înainte ca investigația să fie finalizată. Să acordăm timp Comisiei Naționale pentru Siguranța Transporturilor să efectueze o investigație amănunțită”, a transmis Didiek Hartantyo, președintele PT Kereta Api Indonezia.
Accidentele de tren sunt frecvente pe rețeaua feroviară învechită a Indoneziei, fiind înregistrate incidente în special la punctele de trecere.
FOTO: Profimedia