Cel puțin zece persoane au murit în Liberia după ce o mașină a intrat într-un grup de simpatizanți ai președintelui ales

acum 11 luni 75

Simpatizanţi ai președintelui nou ales, Joseph Boakai, sărbătoreau, luni, victoria în faţa sediului partidului din centrul capitalei Monrovia, când un vehicul parcat în apropiere şi-a aprins farurile, apoi şi-a stins luminile şi a intrat în mulțime, a relatat Mohammed Ali, purtătorul de cuvânt al formaţiunii lui Boakai, Partidul Unităţii, bazându-se pe mărturii, informează AFP, citată de Agerpres.


„Zece persoane sunt moarte la ora la care vă vorbesc", a declarat pentru AFP Mohammed Ali, adăugând că nu are nicio îndoială că a fost un act deliberat al şoferului, care a fugit.


Melvin Sacko, un responsabil al poliţiei din Liberia, a afirmat că vehiculul a intrat în oameni şi a luat foc. El nu a comentat numărul exact al victimelor, dar a indicat că cel puţin 16 persoane, 12 bărbaţi şi patru femei, au fost internate în aceeaşi unitate medicală.


Aceste fapte s-au petrecut chiar în seara proclamării de către comisia electorală naţională a victoriei la limită a lui Boakai în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 14 noiembrie în faţa preşedintelui în exerciţiu, George Weah.


„Nu ştim cine a făcut asta, dar ne vine greu să credem că maşina a avut o problemă tehnică ori că i s-au defectat frânele din moment ce ni s-a spus că era parcată (în apropiere), a aprins farurile înspre suporteri, iar apoi i-a lovit", a spus Mohammed Ali.


Poliţistul Melvin Sacko a transmis că „o anchetă este în curs de desfăşurare" și că se încearcă să se localizeze dacă mai sunt și alte victime în alte spitale. „Nu ştim unde este şoferul", a adăugat Melvin Sacko.


Alegerile din Liberia au fost marcate de îngrijorări privind posibile violenţe după anunţarea rezultatelor într-o ţară ieşită în 2003 dintr-un lung război civil. 


FOTO: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/masina-intrat-grup-simpatizanti-presedinte-liberia-4724755

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.