Comisia juridică din Senat are termen până miercuri, 29 noiembrie, să dea raport pe cererea DNA de ridicare a imunităţii senatorului Florin Cîţu, în dosarul privind achiziţiile de vaccinuri, a decis coonducerea Senatului, reunită vineri, 24 noiembrie, în şedinţă, transmite News.ro.
După şedinţa conducerii Senatului, vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu a anunțat că solicitarea DNA primită la Senat a fost pusă pe ordinea de zi a Biroului Permanent cu celeritate.
„Hotărârea adoptată în unanimitate de Biroul Permanent al Senatului a fost de a transmite către Comisia juridică, în vederea întocmirii raportului, cu data de miercuri, 29 noiembrie”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o declarație de presă.
Întrebat dacă este posibil să fie şi şedinţa de plen în aceeaşi zi, pentru votul privind ridicarea imunităţii, Cîmpeanu a răspuns: „Este posibil, după cum vedeţi Biroul Permanent a abordat şi a adoptat o decizie de tratare cu celeritate a acestei solicitări”.
DNA a cerut joi, 23 noiembrie, Președinției și Senatului să ridice imunitatea foștilor miniștri USR ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar și pe cea a fostului premier PNL Florin Cîțu, pentru începerea urmăririi penale față de ei, într-un dosar legat de abuz în serviciu, privind achizițiile de vaccinuri în pandemie.
Potrivit procurorilor anticorupție, este vorba despre achiziția a peste 52,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID în plus față cele necesare.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi seară, la Digi24, că liberalii vor vota în Senat ridicarea imunității lui Florin Cîțu.
Florin Cîțu este senator de București. În cazul lui Vlad Voiculescu și Ioanei Mihăilă, cel care se va pronunța pe tema cererii DNA este președintele Klaus Iohannis, pentru că aceștia nu sunt parlamentari.