Cine a fost Giorgio Armani, vizionarul care a REVOLUȚIONAT industria modei

acum 4 zile 17

Giorgio Armani este considerat tezaur național în Italia, fiind apreciat pentru moștenirea importantă pe care a lăsat-o modei, însă dincolo de legendă, a fost un om ambițios care și-a depășit cu mult condiția.

Născut în 1934 la Piacenza, avea să ajungă în Milano pentru prima dată la 19 ani, însă nu moda a fost prima sa opțiune. Timp de trei ani avea să urmeze cursurile facultății de medicină, iar mai apoi a fost repartizat la un spital militar din Verona.

Giorgio a simțit că nu medicina este adevărata sa chemare, iar în 1957 revine la Milano, ca vânzător în celebrul magazin La Rinascente, unde se comercializau doar haine de designer. Perseverența sa dă roade, iar la mijlocul anilor 60′ ajunge să lucreze cu creatorul de modă Nino Cerruti.

Din acest moment, cariera lui Armani avea să cunoască o creștere meteorică. Primul succes: reinterpretarea jachetei.

Designerul la început de drum a scos căptușeala, a schimbat poziția nasturilor și a aj...

Sursa: https://www.gandul.ro/international/cine-a-fost-giorgio-armani-vizionarul-care-a-revolutionat-industria-modei-20625132

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.