Cine a fost zeul Ares și ce importanță avea în mitologia greacă. Legendă și curiozități

Cu toate că, de cele mai multe ori, nu ne plac, stârnind sentimente confuze, urmărim cu mare interes personajele negative și evoluția lor și ne bucurăm de fiecare dată când arată până și cel mai mic semn de iubire, bunătate sau omenie. Știm cu toții că în orice poveste frumoasă trebuie să existe un astfel de personaj, iar mitologia greacă nu face excepție de la această regulă. Iar aici ne referim la Ares, zeul nemilos al războiului, despre care zeița Hera, mama lui, spunea că este un smintit care nu cunoaște nici o lege.

Cine a fost zeul Ares

Ares (n.n. – în greaca veche Aρης, care înseamnă „bătălie”) este zeul războiului și al cruzimii în mitologia greacă, cel neiubit nici de zei, nici de oamenii de rând. El a fost unul dintre cei 12 zei care trăiau pe Muntele Olimp, fiul lui Zeus și Hera. O tradiție târzie arată că Hera l-ar fi conceput pe Ares fără contribuția masculină a lui Zeus, ci doar prin atingerea unei anumite flori. Locul nașterii lui Ares este situat în Tracia, la limitele extreme ale Greciei, care era locuită de războinici și care era locul unde el a decis să se retragă după ce a fost descoperită relația adulteră cu Afrodita, zeița frumuseții, iubirii și a fertilității, scrie site-ul Greekgodsandgoddesses.net.

Zeii din mitologia greacă

Frații și surorile lui vitregi erau Atena, Apollon, Artemis, Hermes, Dionysos și Hephaistos. Zeul războiului a fost identificat la romani ca zeul Marte, care era cunoscut ca fiind „tatăl poporului roman”. De aceea, acesta avea o formă mai puțin agresivă și un comportament mai calm și mai înțelegător. În schimb, Ares era descris de tatăl său drept cel mai odios dintre toți nemuritorii, în timp ce Hera îl descria ca fiind un smintit, care nu cunoaște nici o lege”. La rândul său, sora lui, zeița Atena, îl înfățișa ca un turbat, ușuratic, întruchiparea răului.

Care erau simbolurile lui Ares

Deși era considerat fiul lui Zeus și Hera, Ares nu a fost privit cu aceeași admirație sau respect cum erau priviți alți zei. El era deseori descris ca fiind crud, impulsiv și brutal, reprezentând furia și fiorul bătăliei. Grecii aveau o atitudine ambivalentă față de Ares care, deși întruchipa bravura și puterea fizică, ambele indispensabile succesului în război, era, totuși, o forță periculoasă, care inspira violență, vărsare de sânge și înșelăciune, mai scrie sursa citată. Caracterul său brutal l-a făcut să fie de temut atât printre frații săi zei, cât și printre muritorii de rând, inclusiv ai celor care i-au dat viaţă. Expresia „urât de zei şi de oameni” apare în celebra epopee homerică Iliada.

Ares

Fără să fie neapărat un zeu al naturii, Ares a fost recunoscut ca un protector al recoltelor, care era una dintre misiunile sale. Portretul lui Ares este unul pe măsura caracterului său. Acesta apare adeseori ca fiind un războinic puternic, impunător, purtând o armură de bronz și o cască aurie pe cap. De asemenea, el apare și într-un car tras de patru cai nemuritori, iar simbolurile sale sunt șarpele, vulturul și bufnița.

Cum apare Ares în mitologia greacă

După cum spuneam, Ares a fost în mitologia greacă zeul războiului sau, mai bine spus, spiritul conflictului sângeros. Spre deosebire de omologul său roman, Marte, el nu a fost niciodată foarte popular, iar venerarea sa nu a fost niciodată o practică răspândită în Grecia Antică.

Ares a reprezentat toate aspectele dezagreabile ale conflictului brutal și ale măcelului. În schimb, zeița Atena a înfățișat aspectele strategice și tactice ale războiului. Cel puțin din vremea lui Homer, Ares a fost unul dintre cei mai importanți olimpieni. Însă, ceilalți zei, inclusiv părinții săi, nu-l iubeau și nu-l apreciau pe zeul care era permanent pus pe scandal.

Cultul zeului războiului a fost răspândit în special în regiunea de nord a Greciei și, cu toate că era lipsit de conotații sociale, morale și teologice obișnuite în venerarea divinităților importante, preoții săi au adoptat totuși numeroase trăsături ale comunităților locale din regiunile respective.

Povestea de iubire dintre Ares și zeița Afrodita

Există multe opere literare care vorbesc despre relațiile amoroase ale lui Ares și despre copiii pe care i-a avut acesta. Miturile grecești au relatat numeroase povești despre zeul războiului, detaliind atât faptele sale de vitejie, cât și momentele de nechibzuință și cele soldate cu eșec. Deși numele său era asociat cu violența, vărsarea de sânge și înșelăciunea, Ares a dat dovadă de blândețe și nu a rămas imun în fața dragostei. Din păcate, el a picat în mrejele zeiței Afrodita, zeița frumuseții, iubirii și a fertilității. Cei doi s-au iubit pasional, iar legenda vorbește despre relația dintre cei doi, care a fost considerată o trădare față de soțul Afroditei, Hefaistos, care era zeul șchiop și urât al focului și al metalurgiei.

Afrodita

Ares a dat dovadă de flexibilitate și de un caracter ușor dual, cel puțin în relația amoroasă pe care o avea cu Afrodita. Din această poveste de iubire dintre cele două divinități s-au născut trei copii. Este vorba despre Deimos (Frica), Phobos (Teroarea) și Harmonia (Armonia). Fiica acesteia din urmă se chema Semele și a fost mama zeului Dionysos.

Cum s-a sfârșit relația dintre Ares și Afrodita

Cei doi îndrăgostiți s-au iubit pentru prima oară în palatul lui Hefaistos, departe de ochii și de urechile celorlalţi zei olimpieni. Ei nu s-au putut feri de Helios, zeul Soarelui, care i-a văzut întâmplător din înaltul cerului şi i-a dat imediat de veste lui Hefaistos.

Odată ce a aflat de aventura secretă a soției sale, Hefaistos a avut un singur țel, și anume acela de a-i pedepsi pe adulteri. Astfel, orbit de furie, el s-a folosit de talentul său de fierar și a meșteșugit în propriul atelier o pânză de fier atât de fină și atât de subțire, încât aceasta nu putea fi văzută cu ochiul liber. Însă, pe cât era de invizibil, pe atât de indestructibil era acest dispozitiv.

Hefaistos a aşezat această plasă pe patul din dormitorul Afroditei astfel încât aceasta se declanşa întocmai unei capcane clasice pentru a-i prinde în fapt pe cei doi amanți, care au căzut în plasă, și la propriu, și la figurat. Soțul trădat i-a chemat de îndată pe ceilalţi zei ca să-i vadă pe cei doi amanți, care au fost batjocoriți. Zeii s-au adunat la acest spectacol, însă zeițele au ales să se retragă din respect pentru frumoasa Afrodita. Cei rămași s-au distrat copios pe seama lui Ares, care era prins în capcana lui Hefaistos. Aceasta s-a dorit a fi o lecție despre rușinea de a comite adulter, o lecție învățată pe calea grea. Ares a fost pedepsit pentru trădarea lui și a fost alungat temporar de pe Muntele Olimp, potrivit World History. Povestea este spusă în detaliu în Cartea a 8-a din Odiseea lui Homer.

Aceasta nu este singura poveste a celor doi îndrăgostiți, ei fiind subiectul multor aventuri de acest fel. Una dintre cele mai cunoscute este cea în care Afrodita s-a îndrăgostit de frumosul tânăr Adonis, un tânăr prinț din Kypros (estul Mediteranei), pe care zeița l-a crescut încă de pe vremea când acesta era doar un prunc. În clipa în care acesta a crescut, Afrodita și-a dat seama că îi poartă lui Adonis o altfel de dragoste, motiv pentru care a părăsit Muntele Olimp ca să poată fi alături de iubitul ei. Zeița vâna ziua cât era de lungă, iar seara o prindea în brațele lui Adonis. Cuprins de gelozie, zeul Ares s-a transformat într-un mistreț și l-a omorât pe tânăr, aceasta fiind singura dată când el a luptat luând o altă înfățișare. Aflată pe tronul său, Afrodita l-a auzit pe Adonis plângând și a coborât pe pământ pentru a-i fi alături iubitului său în ultimele clipe.

Ares a dat piept cu Hercule

O legendă la fel de celebră este cea care îl prezintă pe Ares luptând împotriva lui Hercule, scrie World History. Astfel, se spune că, în drumul său către Oracolul din Delphi, Hercule ar fi dat peste Kyknos, fiul zeului Ares, care era recunoscut ca fiind un ucigaș cu sânge rece. Acesta băgase spaima în rândul refugiaților adăpostiți în Delphi, după ce i-a ucis pe toți pelerinii pe care i-a întâlnit în drumul său. Se spune că din craniile acestora ar fi construit un templu închinat tatălui său.

În aceste condiții, Kyknos l-a provocat pe Hercule la un duel, însă fiul lui Ares avea să fie ucis cu o lovitură de suliță. Zeul era motivat în această luptă de faptul că știa cât de mult rău făcuse și cu siguranță ar mai fi putut face în continuare Kyknos dacă ar mai fi trăit. Aflând că fiul său a murit, Ares va căuta să se răzbune, atacându-l la rândul său pe Hercule, tot cu o suliță. Cea care a intervinit în această luptă a fost Atena, zeița înțelepciunii, cea care a ales să îl protejeze pe Hercule. Aceasta s-a implicat de îndată în luptă, iar Ares a sfârșit învins fiind atât de Hercule, care i-a înfipt sulița în coapsă, cât și de Atena. Astfel, s-a demonstrat încă o dată că violența nu este o soluție.

Vezi şi care sunt zeii din mitologia egipteană!