Cei cinci antrenori de la „Vocea României” au ales cei 12 concurenți care vor merge mai departe în etapa LIVE. Deciziile au fost greu de luat pentru Smiley, Tudor Chirilă, Irina Rime, Horia Brenciu și Theo Rose.
Ultima etapă în care antrenorii au decis cu privire la concurenții din echipele lor s-a încheiat aseară, iar trei participanți din fiecare echipă au trecut mai departe. Cu cei 12 concurenți ne vom vedea vinerea viitoare, pe 01 decembrie, în ediția LIVE.
Echipa Tudor a deschis seara cu un KO senzațional care le-a avut protagoniste pe Raluca Radu, Andra Herța și Norig. În urma prestațiilor, Tudor a decis să meargă mai departe cu Raluca. Alături de ea, în LIVE-uri, vor întregi echipa Alexandra Căpitănescu și Maria Chideanu.
Și Irina Rimes a avut de luat decizii importante în urma prestațiilor din echipa ei. Deși au avut interpretări extraordinare pe scenă, antrenoarea a fost nevoită, pentru ultima dată în acest sezon, să decidă cu cine va merge mai departe. Astfel, Vlad Musta, Delia Constantin și Sandro Machado sunt cei care o vor reprezenta în etapa LIVE.
Momente extraordinare au fost pe scenă și din partea concurenților din echipa Horia Brenciu & Theo Rose. Antrenorii au fost emoționați până la lacrimi, însă au fost nevoiți să facă o departajare. Prin urmare, Alexandra Sîrghi, Melisa Antonesi și Gilberta Wilson sunt cele trei concurente care vor reprezenta echipa lor mai departe.
Smiley a reușit să aducă pe scenă interpretări care au uimit. Din echipa sa, Johnny Bădulescu, Ana Stănciulescu și Alex Maxim sunt cei care se pregătesc să surprindă și în următoarea etapă.
Vineri, de la 20:30, pe scena de la Vocea României se vor auzi doar piese românești. Antrenorii și cei 12 concurenți pregătesc momente de senzație, iar cei de acasă vor fi singurii care vor putea decide cine va merge mai departe, prin vot. Emisiunea Vocea României poate fi urmărită și pe VOYO.
„Datoria noastră este să ajungem până în etapele finale cu cei mai buni dintre ei. Mai departe este datoria oamenilor să-i susțină”
Invitată la podcastul „Vin de-o poveste” cu Radu Țibulcă, Theo Rose a povestit că Horia Brenciu o întrebase cu mult timp înainte dacă ar vrea să fie jurat la „Vocea României”, iar ea a răspuns că nu. „Așa am ajuns la Vocea României. M-am dus într-o glumă la casting. Neimagindu-mă nicio secundă pe un scaun la Vocea. Fiind întrebată în podcastul lui Horia Brenciu dacă aș accepta să fac parte din juriu… m-a întrebat cu câteva luni înainte să mi se propună… Am zis că NU”, a povestit Theo Rose despre primele momente în care a cochetat cu ideea de a face parte din echipa Vocea României.
Iubita lui Anghel Damian a spus care ar trebui să fie principalele calități ale unui antrenor de la „Vocea României”. Artista consideră că este foarte important ca juratul să îndrume concurenții din echipa lor.
„Nu există să fii doar pedagog. Tu trebuie să livrezi, să fii dispus să livrezi. Energie, să fii spontan, să dai niște chestii pentru public, pentru cei de acasă.Ce ține de concurenți, Vocea României poate fi o rampă de lansare, pentru fiecare dintre ei.
Dar oamenii trebuie să înțeleagă că ține foarte mult și de concurenți. Datoria noastră este să ajungem până în etapele finale cu cei mai buni dintre ei. Mai departe este datoria oamenilor să-i susțină. Lăsând la o parte show-ul, chiar și după”, a declarat Theo Rose.