Ciolacu, de la Kiev: Limba oficială pentru românii din Ucraina este de astăzi limba română, nu moldovenească

acum 1 an 170

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, 18 octombrie, după şedinţa comună a guvernelor României şi Ucrainei de la Kiev, că țara condusă de Zelenski a decis recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.


UPDATE ora 17.15: Șeful Executivului a precizat că limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este, începând de astăzi, limba română, nu limba moldovenească.


„În ceea ce priveşte drepturile minorităţilor, sunt convins că România poate pune la dispoziţie întreaga legislaţie Ucrainei, fiind o bună practică această abordare în România. Relaţia inter-instituţională între mine şi domnul prim-ministru nu mai este la nivelul de a ne face promisiuni. Noi decidem împreună ce este mai bine pentru popoarele pe care le reprezentăm. A existat o şedinţă de guvern în cadrul şedinţei comune între România şi Ucraina şi decizia Guvernului a fost că pe teritoriul Ucrainei limba oficială este limba română”, a afirmat Ciolacu, aflat la Kiev, potrivit Agerpres.


„La fel de important cred că este să ne asigurăm că preoţii români ortodocşi vor oficia în continuare serviciile religioase în limba română. Libertatea religioasă este un drept fundamental, iar păstrarea identităţii religioase şi a limbii de slujire sunt principii fundamentale pentru orice societate”, a adăugat el.


Știrea inițială: Premierul Marcel Ciolacu participă miercuri, 18 octombrie, la prima ședință comună a guvernelor României și Ucrainei, iar pe agenda discuțiilor se numără două obiective, promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale, a anunțat Guvernul de la București.


La ședința comună mai participă vicepremierul Marian Neașcu, ministrul apărării, Angel Tîlvăr, ministrul energiei, Sebastian Burduja, ministrul agriculturii, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul economiei, Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.


De asemenea, Ciolacu se va vedea la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul Denis Șmihal, alături de care va susține declarații de presă, dar și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.


„Vizita la Kiev are două obiective clare. Promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum și pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucția acestei țări”, a spus șeful Executivului.


Vizita în Ucraina a premierului Ciolacu are loc la 8 zile după ce Volodimir Zelenski a venit pentru prima oară la București de la începutul războiului declanșat de Rusia.


„Drepturile minorităţilor trebuie să fie în oglindă”


Zilele trecute, șeful Guvernului a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere de principiu cu Ucraina privind drepturile românilor din ţara condusă de Zelenski, fără să ofere mai multe detalii.


„Am ajuns la un compromis şi în ceea ce priveşte minorităţile. Cu certitudine, de la Kiev o să fac un anunţ şi eu, şi primul-ministru al Ucrainei, fiindcă drepturile minorităţilor trebuie să fie în oglindă. Ce facilităţi şi ce drepturi au ucrainenii pe teritoriul României, aceleaşi drepturi le vrem şi noi în Ucraina. Şi plus că sunt foarte mulţi români de etnie română care participă la războiul din Ucraina”, a spus Marcel Ciolacu, la Prima News.


El a adăugat că există înţelegere din partea ucraineană şi că sunt deja drafturi pregătite.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/marcel-ciolacu-discutii-zelenski-kiev-drepturi-romani-ucraina-limba-romana-nu-moldoveneasca-4693169

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.