Clădirea unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu, în atenția autorităților

acum 1 an 89

Clădirea fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, unde a avut loc procesul soţilor Ceauşescu, va fi reabilitată. Interiorul va fi destinat în cea mai mare parte expoziţiilor, anunţă Corneliu Ştefan, preşedintele CJ Dâmboviţa.

Având în vedere trecutul său remarcabil, lucrările vor păstra unicitatea şi semnificaţia istorică, dă asigurări Corneliu Ştefan în mesaju său care a fost postat pe Facebook.

Clădirea este în acest moment în administrarea CJ Dâmboviţa şi găzduiește Muzeul Comunismului. În trecut, în clădire a funcţionat şi o Şcoală de cavalerie.

Astăzi (miercuri, n.r.) , am semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru proiectul „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fosta Şcoală de Cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a judeţului Dâmboviţa. Având în vedere trecutul său remarcabil, lucrările vor păstra unicitatea şi semnificaţia istorică a clădirii unde a funcţionat, printre altele, Unitatea Militară de la Gara Târgovişte şi unde a avut loc procesul soţilor Ceauşescu”, precizează, într-o postare pe Facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Conform acestuia, se vor executa lucrări de finisare la nivelul pereţilor, planşeelor şi tavanelor; se vor hidroizola pardoseala şi pereţii subsolului şi se vor termoizola pereţii exteriori dinspre curte, la interior; se vor conserva modelele istorice din pardoseala de mozaic aflată în holul central; la nivelul şarpantei, se va înlocui toată structura veche cu una nouă cu învelitoare din ţiglă ceramică de tip solzi; se vor reface finisajele interioare şi exterioare; se vor reface instalaţiile electrice şi termice.

La etaj, se vor amenaja spaţii de expoziţie, în corpul central, iar în extremităţi se vor amenaja birouri administrative, muzeale şi birouri aferente activităţii de cercetare.

„Pentru a asigura accesul tuturor persoanelor, se va monta un lift panoramic ce va avea acces de la nivelul curţii până la fiecare nivel destinat publicului. În zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare publică cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand şi o alveolă pentru parcarea a două autobuze. Totodată, în incinta curţii se va amplasa o fântână arteziană şi vom reamenaja spaţiile verzi din curtea fostei Şcoli de Cavalerie. La finalizarea lucrărilor, fosta Şcoală de Cavalerie va putea găzdui evenimente culturale naţionale şi internaţionale, dar şi cafenele artistice şi literare locale”, mai anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa.

Proiectul costă 22 de milioane de lei. Aproximativ 8 milioane de lei sunt fonduri norvegiene nerambursabile, iar diferenţa va fi asigurată de CJ Dâmboviţa.

 

The post Clădirea unde au fost judecaţi soţii Ceauşescu, în atenția autorităților appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/cladirea-unde-au-fost-judecati-sotii-ceausescu-in-atentia-autoritatilor/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.