Cleopatra Stratan a răbufnit la America Express sezonul 6. Artista nu a mai rezistat. „Vreau să plecăm în momentul ăsta!”

acum 1 an 120

Aseară, în cea de-a doua editie America Express, concurentii au avut parte de multe momente tensionante. După o zi plină de probe extrem de solicitante, concurenții au mers să își caute cazare. Tensiunea competiției și-a spus cuvântul, iar unii dintre ei au picat pradă emoțiilor.


Noaptea i-a prins din nou pe străzile Columbiei pe concurenți. După o zi istovitoare, plină de misiuni care le-au pus la încercare atât forța mentală cât și cea fizică, și o ploaie care nu dă semne că s-ar opri, cele nouă echipe și-au căutat din nou cazare. În timp ce unii dintre ei au avut noroc de la prima încercare și au găsit adăpost, alții au trecut prin clipe greu de imaginat.


Deși cineva s-a oferit să le dea cazare, Cleopatra Stratan și Edward Sanda au început să se îngrijoreze în timp ce se îndreptau către destinație. „Un cartier straniu. Era totul înghesuit, casă peste casă. Negură, beznă”, au povestit concurenții la Antena 1.








„Vreau să plecăm în momentul ăsta!, a strigat artista. „M-am gândit că dacă se întâmplă orice, mi se părea că e foarte greu să mai ieși de acolo. Intuiția mea îmi zicea că nu trebuie să stau acolo pentru că nu mă simțeam în siguranță”, a explicat Cleopatra Stratan, la America Express, sezonul 6 ediția 2 din 22 octombrie 2023.


La final, cei doi au plecat de la cazare, în ciuda faptului că Edward nu era mulțumit de această decizie. Cleopatra și Edward au încercat să ceară ajutor și la biserică, însă fără rezultat.


Și pentru Alexia Eram cea de-a doua zi a fost una copleșitoare. Deși ea și fratele său au câștigat jocul de amuletă și Joker, emoțiile ei au atins cote maxime, la cazare. Momentul în care cei care i-au găzduit le-au oferit mâncare a emoționat-o până la lacrimi și a izbucnit în plâns.


„Eu nu sunt genul de persoană fițoasă. Nu prea îmi pasă ce mănânc, ce beau. Mi-era și rușine de mine că plâng când oamenii mi-au dat de mâncare. Cred că a fost vorba de faptul că e atât de greu aici: să cauți cazare, să faci misiunile și am explodat”, a precizat Alexia Eram, la America Express, sezonul 6 ediția 2 din 22 octombrie 2023.


Despre America Express


Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/cleopatra-stratan-a-rabufnit-la-america-express-sezonul-6-artista-nu-a-mai-rezistat-vreau-sa-plecam-in-momentu-asta-4697624

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.