Africa de Sud a mai făcut un pas către apărarea titlului mondial cucerit în 2019, după ce a obținut calificarea în semifinalele Campionatului Mondial de Rugby. Aceasta a învins gazda Franța, scor 29-28.
Naționala de rugby a Africii de SudFoto: Icon Sport / ddp USA / Profimedia
Africa de Sud a învins Franța în sferturile CM de Rugby 2023
Gazda turneului final mondial a fost eliminată în sferturile competiției, asta deși a condus aproape tot jocul.
Selecționata antrenată de Fabien Galthié a condus la pauză cu scorul de 22-19, după o primă repriză foarte animată.
Francezii au spart gheața prin eseul reușit de Baille (min 4), însă africanii au dat replica 4 minute mai târziu, prin Arendse.
Mauvaka (min 22) și Baille (min 31) au mai reușit câte un eseu pentru Franța în prima parte, iar pentru campioana en-titre a ieșit la rampă de Allende (min 18) și Kolbe (min 26).
În a doua repriză, jocul a fost la fel de disputat, însă mai mult bazat pe dueluri fizice, la mijlocul terenului. Minutul 54 a adus și primul punct al părții secunde, reușit de Ramos, care a transformat o lovitură de pedeapsă pentru francezi.
După jumătatea părții secunde, campioana mondială a avut o tresărire de orgoliu și a revenit în meci.
Primul semnal a fost dat de Etzebeth, care a reușit un eseu important în minutul 67, ca mai apoi Pollard să aducă și el câteva puncte importante, în minutele 67 și 69.
CM Rugby 2023, rezultate sferturi
Ţara Galilor - Argentina 17-29
Irlanda - Noua Zeelandă 24-28
Anglia - Fiji 30-24
Franţa - Africa de Sud 28-29
CM Rugby 2023, tablou semifinale
Argentina - Noua Zeelandă
Anglia - Africa de Sud
Cine a câștigat Cupa Mondială de rugby de-a lungul timpului
Noua Zeelandă (1987, 2011, 2015)
Africa de Sud (1995, 2007, 2019)
Australia (1991, 1999)
Anglia (2003)