„În cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul și sudul Moldovei, în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și îndeosebi în sud-est, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii și căderi de grindină”, potrivit ANM.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului, spun meteorologii.
Avertizarea este în vigoare până vineri, la ora 21:00
În cea mai mare parte a Moldovei, precum și în nordul Crișanei vântul va avea intensificări și sâmbătă, iar la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h și izolat de 80 km/h.
Sâmbătă, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a...