Cod galben de furtuni în mai bine de jumătate de țară, anunță meteorologii. Averse spre seară, la București

acum 1 an 167

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un cod galben de intensificări ale vântului care vizează 26 județe din vestul, centrul și nordul țării. Atenționarea meteo este valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 2.00.


Vizate de atenționarea cod galben de vreme extremă sunt județele sau zone din Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Timiș, Arad, Cluj, Bihor și Sălaj.


Potrivit ANM, vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în Banat, Crișana, vestul și nord-vestul Transilvaniei și în zonele montane cu viteze de 55…70 km/h, iar seara și noaptea mai ales în Carpații Orientali.


De asemenea, la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h.


Codul galben de vijelii este valabil de duminică, 5 noiembrie, ora 10.00 și până luni, 6 noiembrie, ora 2.00. Foto: meteoromania.ro.

Cum va fi vremea la București


În prognoza speciale pentru București, valabilă de duminică, de la ora 10.00 și până luni, la ora 2.00, meteorologii anunță că vremea se încălzește, însă, spre seară, vor fi averse.


Valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei, cu o maximă de 22…23 de grade, iar cerul va fi variabil, cu înnorări și probabilitate ridicată de averse spre seară și la începutul nopții.


Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului, viteze de până la35…40 km/h.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/cod-galben-de-furtuni-in-mai-bine-de-jumatate-de-tara-anunta-meteorologii-averse-spre-seara-la-bucuresti-4709790

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.