Interval de valabilitate: 22 aprilie, ora 12 – 22 aprilie, ora 23Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate: conform textului și hărții
În zonele montane și submontane, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Miercuri (23 aprilie), vremea va fi instabilă îndeosebi în vestul, sud-vestul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane.