Meteorologii au emis duminică dimineaţă avertizare cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă pentru judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Toate drumurile naţIonale au fost închise în judeţul Brăila, iar în Constanţa au fost închise toate drumurile judeţene şi mai multe drumuri naţionale, informează News.ro.
Meteorologii avertizează că până la ora 10:00 judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi sunt sub avertizare cod roşu de viscol puternic. Potrivit ANM, va fi viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 - 100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită şi vizibilitate redusă spre zero.
Începând cu ora 07.00, pe durata codului roşu toate drumurile naţionale din judeţul Brăila, mai puţin spre Galaţi vor fi închise preventiv. Decizia a fost anunţată duminică dimineaţă de ISU Brăila.
În acest judeţ ninge abundent de mai multe ore, iar vântul suflă cu putere. De altfel, pompierii au intervenit deja pentru degajarea mai multor copaci doborâţi la pământ de rafaLele puternice de vânt, inclusiv pe maşini parcate.
Şi judeţele Constanţa şi Tulcea se află sub avertizare cod roşu de viscol până la ora 10:00. Conform meteorologilor, va fi viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 -100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită şi vizibilitate redusă spre zero.
Prima avertizare pentru judeţul Constanţa a fost emisă la ora 03:00, iar a doua a intrat în vigoare de la ora 06:00. De la ora 07:40 şi până la ora 10:00 întreg judeţul Constanţa este sub cod roşu de viscol. De asemenea, întreg judeţul Tulcea se află sub cod roşu de viscol.
Ninsoare viscolită pe Autostrada Soarelui
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzilor A2 Bucureşti-Constanţa şi A4 Ovidiu-Agigea, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită, fiind depusă zăpadă pe carosabil.
Până la ora 06:00, în această dimineață, dispeceratul ISU „Dobrogea” al județului Constanța a înregistrat peste 50 de apeluri la numărul unic de urgență 112 care semnalau diverse situații de urgență, conform Ziua Constanţa.
Potrivit ISU dobrogea, peste 100 pompieri se află în teren pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună cu 20 de mijloace tehnice. "Suntem susținuți și de echipaje de la RAJA, RDS, ENEL, RAJDP, Primărie, SVSU, Poliția locală, SDN. Pompierii au executat, până la ora 06.00, peste 30 de misiuni: 17 copaci degajați, 2 autoturisme avariate, 2 acoperișuri smulse, două microbuze înzăpezite, o cisternă înzăpezită, 7 autoturisme înzăpezite, alte situații. La această oră sunt închise circulației 3 drumuri: DN22A Hârșova-Saraiu; DN2A Mihail Kogălnicea-Hârșova, DN22 Lumina-Tulcea", au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
Reprezentanţii Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa au transmis că mai multe localităţi au rămas fără apă potabilă. “La această oră, judeţul Constanţa încă se află sub avertizare de cod de vreme severă, cu rafale de vânt care au atins pragul critic de 100 km/h. Având în vedere acest aspect, la nivelul mai multor surse şi staţii tratare şi / sau pompare s-au înregistrat noaptea trecută fluctuaţii şi căderi de tensiune ce au afectat alimentarea cu apă în mai multe localităţi din judeţ, inclusiv municipiul Constanţa”, au precizat reprezentanţii RAJA.
Astfel, duminică dimineaţă nu au apă potabilă localităţile: Biruinţa, Topraisar, Corbu, Mihail Kogălniceanu (inclusiv aeroportul si zona bazei militare), Oituz, Valu lui Traian, Castelu, Poarta Albă, Murfatlar, Cobadin, Viişoara, Cernavodă, Ştefan cel Mare, Făclia şi Saligny.
“În jurul orei 03.30, la Staţia de Pompare si Tratare Palas s-au înregistrat mai multe fluctuaţii urmate de o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul staţiei nu au mai putut funcţiona. Până la remedierea situaţiei de natură electrică sunt afectaţi de lipsa apei consumatorii din municipiul Constanţa din următoarele zone: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Industrială, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Casa de Cultură, Compozitori, Coiciu, Inel I, Inel II, 1 Mai şi Depozite – Halta Traian”, a mai precizat sursa citată.
Conform reprezentanţilor Drumuri Județene Constanța, de la ora 06:30 toate drumurile județene constănțene sunt închise traficului rutier din cauza vizibilității extrem de reduse. "Peste 30 de utilaje și 60 de oameni acționează pe drumurile județene constănțene la această oră", au mai precizat reprezentanții Drumuri Județene Constanța.
Conform DRDP Constanța, din cauza vizibilității scăzute cauzate de zăpada spulberată de viscol,se închid următoarele sectoare de drum:-DN 22A km 35+700 – 85+925 ora 05:00 ( Ciucurova – Harsova )-DN 22D km 40+000 – 52+862 ora 05:00 ( Horia – Ciucurova )
-DN 22D km 52+862 – 81+325 ora 06:30 (Ciucurova – 2 Cantoane)-DN 2A km 116+000 – 186+000 ora 05:30 ( Giurgeni – Mihail Kogalniceanu )-DN 2A KM 186+000 – 196+000 ora 06:30 (Mihail Kogalniceanu – Ovidiu)-DN 22 km 178+625 – 287+000 ora 06:00 ( Tulcea – Ovidiu )-DN 3 km 129+000 – 241+000 ora 06:00 ( Ostrov – Murfatlar)-DN 38 km 0+000 – 53+000 ora 06:00 ( Agigea- Vama Negru Voda )
Trenuri suspendate de CFR Călători
CFR Călători anunţă într-un comunicat că în contextul avertizărilor meteorologice şi a restricţiilor de circulaţie aplicate de către CFR SA la nivelul Sucursalei feroviare Constanţa, este suspendată circulaţia următoarelor trenuri în data de 26.11.2023:
-IR 1580, IR 1882, IR1586, IR1682 în relaţia Constanţa-Bucureşti Nord-IR 1583, IR 1881, IR 1885, IC 581 în relaţia Bucureşti Nord -Constanţa-R 8004/8007 în relaţia Feteşti-Bucureşti Obor şi retur-R 8122 Slobozia Veche – Bucuresti Nord se anulează pe distanţa Slobozia Veche – Urziceni-R 8153 Urziceni – Slobozia Veche-R 8154 Slobozia Veche – Urziceni-R 8201 / 8205 Buzău – Feteşti – Constanţa-R 8208 / 8204 Constanţa – Feteşti – Buzău-R 8206 / 8202 Constanţa – Fetesti – Buzău-R 8203 / 8207 Buzău – Feteşti – Constanţa
”Pasagerii care au bilete la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunţarea la călătorie”, arată compania.