Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri seara, alerte Cod roșu de vreme severă pentru mai multe localități din Galați și din Brăila. Avertizările vizează grindină de mari dimensiuni, vijelii puternice și averse torențiale.
Prima avertizare, emisă la ora 18:46 și valabilă între orele 19:00-20:00, vizează localități din județul Galați: Pechea, Tulucești, Măstăcani, Fârțănești, Tudor Vladimirescu, Frumușița, Piscu, Independența, Slobozia Conachi, Fundeni, Vânători, Grivița, Braniștea, Foltești, Schela, Smârdan, Șendreni, Cuza Vodă, Scânteiești, Cuca, Băleni, Nămoloasa, Rediu, Costache Negri, Vlădești și Suhurlui.
În aceste zone se vor semnala vijelie puternică cu viteza vântului la rafală de peste 90 km/h, grindină de 3-5 cm, averse torențiale ce vor cumula 25-40 litri pe metru pătrat și frecvente descărcări electrice.
A doua avertizare, emisă la ora 18:32 și valabilă între orele 18:42-19:30, a...